EUROPA NOASTRĂ

Linagliptin a fost recomandat pentru aprobare în Europa în tratamentul diabetului tip II


Boehringer Ingelheim și Eli Lilly au primit opinie pozitivă din partea comisiei medicale a Agenției Europene a Medicamentului pentru aprobarea linagliptin 5 mg comprimate filmate (ce vor fi comercializate cu denumirea Trajenta) în tratamentul pacienților adulți cu diabet tip II. Dacă va fi aprobat de către Comisia Europeană, linagliptin va fi singurul inhibitor DPP-4 (al dipeptil peptidazei 4) cu dozare în concentrație unică pentru pacienții cu diabet tip II din Europa. „Acesta va constitui un pas important în tratamentul diabetului tip II în Europa”, a spus Prof. Anthony Barnett, Director clinic, Secția de Diabet și Endocrinologie, Universitatea Birmingham și Heart of England NHS, Marea Britanie.



„Studiile demonstrează eficacitatea, profilul sigur și bine tolerat al linagliptin. Acesta se excretă prin bilă și intestine, ceea ce înseamnă că nu este necesară ajustarea dozelor la pacienții cu un declin al funcției renale sau hepatice. Prin urmare, acesta va fi primul inhibitor DPP-4 disponibil în doză unică pentru toți pacienții.” Opinia pozitivă pentru linagliptin 5 mg are la bază rezultatele unui program de studii clinice care a înrolat aproximativ 6.000 de pacienți adulți cu diabet tip II. Programul a fost alcătuit din studii controlate placebo care au evaluat linagliptin în monoterapie și în terapie combinată cu cele mai frecvent prescrise medicamente antihiperglicemice orale, respectiv metformin și/sau sulfonilureea.



„Incidența diabetului tip II crește cu o rapiditate alarmantă la nivel mondial. Suntem mândri de posibilitatea ca, în curând, să putem oferi o nouă opțiune de tratament milioanelor de europeni cu diabet tip II a căror concentrație de glucoză în sânge nu este bine controlată, și că acest nou tratament a fost descoperit în laboratoarele de cercetare ale Boehringer Ingelheim”, a spus Prof. Klaus Dugi, Vicepreședinte Senior Medicină, Boehringer Ingelheim. Opinia pozitivă a CHMP pentru linagliptin reprezintă un nou moment important pentru alianța globală încheiată de Boehringer Ingelheim și Eli Lilly în domeniul diabetului în ianuarie 2011. Linagliptin a primit aprobarea de punere pe piață în SUA în luna mai 2011.



„Suntem deosebit de încântați de recomandarea pozitivă a CHMP pentru aprobarea linagliptin în Europa”, a spus Enrique Conterno, Președinte al Lilly Diabetes. „Având în vedere studiile noastre extinse și recomandarea pozitivă a CHMP, credem că linagliptin poate constitui o nouă opțiune importantă de tratament pentru pacienții cu diabet tip II.”