EUROPA NOASTRĂ

10 concluzii ale Conferinţei
„Perspective europene în medicina personalizată”


dr Ruxandra Draghia Akli

Câteva sute de lideri de opinie s-au reunit recent la Bruxelles pentru a contura viitorul asistenţei medicale, personajul principal al manifestării fiind doamna Ruxandra Drăghia Akli, director al Directoratului pentru Sănătate al DG Research & Inovation din cadrul Comisiei Europene. Câteva concluzii, în continuare

  1. Scopul medicinei personalizate este să faciliteze predicția, prevenția și tratamentul bolilor pe baza caracteristicilor individuale ale pacientului. Aceasta implică folosirea cunoștințelor provenind din biologia moleculară și din fiziologie într-un mod diferit de ceea ce știm în acest moment, dar promițător din perspectiva sănătății individuale.

  2. Medicina personalizată presupune o mai bună alocare a fondurilor de către sistemele de sănătate, realizând economii de cost în livrarea medicamentelor.

  3. Medicina personalizată este în strânsă legătură cu diagnosticul. Tehnologiile folosite în realizarea diagnosticului bolilor sunt pentru prima dată alături de cele care duc la dezvoltarea medicamentelor.

  4. Implementarea medicinei personalizate presupune un grad înalt de colaborare între actorii implicați din științele fundamentale și sectorul medical, așa cum nu s-a mai întâmplat până acum.

  5. Oferind pacienţilor medicamente eficiente la nivel individual, pentru fiecare în parte, erorile pot fi evitate şi reacţiile adverse reduse. Beneficiile pentru pacient şi sistemele de sănătate nu mai trebuie explicate! Dar, din păcate, în acest moment, acest potenţial este încă în mare măsură neexploatat.

  6. Reglementările din Uniunea Europeană au permis autorizarea unor produse care se înscriu în categoria medicinei personalizate, dar trebuie aduse rapid îmbunătăţiri legislative care să facă produsele medicamentoase personalizate din ce în ce mai disponibile pentru pacienţi.

  7. Există entităţi clinice descrise în acest moment ca fiind o singură boală, dar care în realitate reprezintă mai multe boli, care au un tratament şi un prognostic total diferit. Rata de răspuns a pacienţilor la medicament va fi semnificativ îmbunătăţită dacă pacienţii sunt „stratificaţi”, grupaţi în concordanţă cu profilele lor moleculare.

  8. Cu cât numărul de noi potenţiali biomarkeri este mai mare, cu atît rata cu care aceştia sunt validaţi este mai mică. Este nevoie, simultan, de o standardizare a tehnologiilor care se dezvoltă, de crearea unor biobănci naţionale şi internaţionale.

  9. Din punctul de vedere al factorilor care reglementează asistenţa medicală la nivelul Uniunii Europene, este esenţial să se acorde atâta libertate cât este posibil pentru a facilita o rapidă asimilare a inovaţiilor, păstrând în acelaşi timp starea de sănătate a pacienţilor şi siguranţa acestora.

  10. În esenţă, introducerea medicinei personalizate presupune o schimbare fundamentală a modului de organizare a sistemului de sănătate.