Tratamentele viitorului pentru boala Parkinson


Anual, în întreaga lume, zece oameni din 100.000 sunt diagnosticaţi cu boala Parkinson. Boala Parkinson este a doua afecţiune neurodegenerativă după boala Alzheimer şi afectează, în special, persoane cu vârste de peste 65 de ani. În ultimii ani, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40-50 de ani.

Majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienți a căror vârstă depășeşte 55 de ani, dar unul din 20 de cazuri are debutul înainte de vârsta de 40 de ani. Bărbaţii sunt  mai expuşi, statisticile arătând că prevalenţa bolii este de 1,5 bărbaţi la o femeie.

La nivel mondial sunt aproximativ 6 milioane de persoane cu boala Parkinson. Este posibil ca acest număr să fie mai mare, având în vedere cazurile încă nediagnosticate. Numai în China există mai mult de 1,7 milioane de persoane cu această afecţiune . Statisticile europene estimează în prezent peste 1,2 milioane de pacienți cu boala Parkinson, iar numărul acestora este posibil să se dubleze până în 2030. În România, potrivit ultimelor date, sunt tratați peste 70.000 de bolnavi cu maladia Parkinson, dar există un număr mai mare de pacienți care suferă de această afecțiune, care încă nu au fost diagnosticați.

Tratamentele disponibile în prezent sunt rezultatele cercetărilor științifice aprofundate din ultimii ani.”, a declarat preşedintele Societăţii Naţionale de Neurologie, Prof. dr. Dafin Mureşanu. În prezent, peste 30 de medicamente destinate bolii Parkinson și peste 600 de medicamente destinate bolilor neurologice se află în cercetare și dezvoltare. De altfel, boala Parkinson reprezintă unul dintre subiectele dezbătute tot mai adesea la marile congrese mondiale de neurologie. Despre această afecţiune se discută şi în cadrul celei de-a treia ediţii a “Cursului Internaţional de boală Parkinson şi tulburări ale comportamentului motor”, care are loc în perioada 2-4 aprilie în Poiana Braşov. Evenimentul este organizat de către Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) în colaborare cu Societatea de Neurologie din România. Participă specialişti din 11 ţări, printre care Franţa, SUA, Marea Britanie, Germania, Suedia, Spania şi Italia.

Pe lângă liderii în domeniu din ţara noastră, evenimentul se bucură de participarea celor mai cunoscuţi specialişti ai lumii în domeniul bolii Parkinson. Programul ştiinţific este vast, temele fiind de mare actualitate.” a declarat Prof. dr Dafin Mureşanu. Ulterior acestui eveniment, la Istanbul, în cadrul celui de-al 8-lea Congres Mondial de Neuroreabilitare, Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii va avea o sesiune specială în care vor fi dezbătute aspecte legate de protecţia si regenerarea creierului. “Este important să menţionam aportul neurologiei româneşti la aceste manifestări, dovedind în acest fel ca avem oameni valorosi, recunoscuţi pe plan international”, a conchis preşedintele SSNN.

Evenimentul din Poiana Braşov reuneşte 200 de medici neurologi din România. }n cadrul  acestei întâlniri, vor fi prezentate câteva dintre proiectele realizate de către Societatea Română de Neurologie. Cel mai important dintre acestea este REPARK (Registrul Național de boală Parkinson), care își propune să genereze primul program de evaluare a incidenței și prevalenței bolii Parkinson în România.

 În continuarea “Cursului Internaţional  de boala Parkinson şi tulburări ale comportamentului motor”, se va desfășura un alt eveniment educaţional .  Acesta va avea loc în perioada 5 – 6 aprilie 2014, la Poiana Brașov, Hotel Sport, și are ca temă  ”Progresele abordării multidisciplinare în boala Parkinson avansată”. Evenimentul își propune să aducă în atenția celor peste 200 de medici neurologi  experiențele cu rezultate admirabile ale Centrelor de Expertiză în diagnosticul și tratamentul bolii Parkinson avansate. Prin eforturile cumulate ale membrilor echipelor multidisciplinare din cadrul acestor Centre, pacienții cu boala Parkinson avansată și familiile lor,  pot beneficia de accesul la terapii avansate și se pot bucura din nou de viață. În România există 10 Centre de Expertiză pentru diagnosticul și tratamentul bolii Parkinson avansate – în București, Târgu Mureș, Cluj, Iași, Timișoara, Oradea. Acest eveniment este organizat cu sprijinul companiei AbbVie.