JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

Günter Blobel, Premiul Nobel în 1999: o altă „moştenire” a lui Palade

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat în 1999 lui Günter Blobel „pentru descoperirea faptului că proteinele dispun de semnale intrinseci care guvernează transportul şi localizarea lor în celule”.

Günter Blobel s-a născut în 1936, într-un mic sat silezian din Waltersdorf, din regiunea Sprottau, la vremea respectivă în partea de est a Germaniei, acum în Polonia; la momentul respectiv structura intimă a celulei era o enigmă. După 300 de urmărit imaginile de microscopie, în principiu toţi biologii învăţaseră că celula era delimitată de o membrană plasmatică şi că avea un nucleu. Procedurile de colorare au relevat alte teritorii distincte din citoplasmă şi din nucleu, însă structurile fine rămăseseră necunoscute. O adevărată revoluţie s-a produs abia în 1945, atunci când Keith Porter, Ernest Fullam şi Albert Claude, care lucrau atunci la Institutul Rockefeller pentru Cercetare Medicală din New York City, au introdus microscopia electronică; prima structură pe care aceştia au identificat-o a fost una reticulară pe care au denumit-o reticul endoplasmic. Privind retrospectiv, se poate considera că această descoperire este cea care a pus bazele carierei ştiinţifice a lui Blobel.

Anii de război şi multe luni după cel de-al Doilea Război Mondial au fost haotici şi au adus multă suferinţă familiei Blobel. Nimeni dintre rudele acestora nu aveau suficient spaţiu pentru a găzdui familia pe atunci fugară, motiv pentru care aceasta a fost divizată în diferite sate, comunicând arareori şi având puţină mâncare disponibilă. În septembrie 1945, sora ce-a mare a lui Günter, Ruth – pe atunci având 19 ani, a fost ucisă într-un raid aerian şi a fost înmormântată într-o groapă comună din Bavaria.

Lucrurile au luat o întorsătură pozitivă abia în 1947, când tatăl lui Günter a putut să-şi reia activitatea de medic veterinar în oraşul saxon medieval Freiberg, iar majoritatea familiei Blobel s-a reunit. Cu toate acestea, tânărul Günter Blobel a trebuit apoi să se confrunte cu şi mai opresivul regim al Germaniei de Est. Astfel, atunci când a absolvit liceul în 1954, nu i s-a permis să-şi continue educaţia într-o universitate deoarece era considerat un membru al clasei „capitaliste”. Din fericire însă, la momentul respectiv (adică înainte de ridicarea Zidului Berlinului), exista posibilitatea de a scăpa călătorind liber în Germania de Vest. Astfel, în luna august a aceluiaşi an, Günter Blobel a părăsit Freiberg pentru Frankfurt am Main, în Germania de Vest.

Blobel a studiat medicina, mai întâi în Frankfurt şi apoi în Kiel, München şi Tübingen, absolvind în 1960 la Universitatea din Tübingen. Deşi a efectuat doi ani de internat în diferite spitale mici, acesta a decis să nu-şi mai continue educaţia medicală, fiind mult mai interesat de problemele nerezolvate ale medicinii decât de practicarea acesteia. Din fericire, fratele său mai mare, Hans, avusese o experienţă similară în domeniul său de studiu, medicina veterinară; Acesta obţinuse prestigioasa bursă de cercetare Fulbright care îi permitea să studieze în Statele Unite, fapt care i-a asigurat continuarea instruirii ştiinţifice în microbiologie, ajungând rapid la rangul de profesor deplin la Universitatea Wisconsin din Madison.

Acesta l-a tratat cu simpatie cu înţelegere în privinţa dilemei sale, ajutându-l să dobândească o bursă de studii fie sub coordonarea lui Khorana, fie a lui Van R. Potter. Astfel, în 1962, Günter Blobel s-a îmbarcat spre Montreal, iar de acolo s-a îndreptat spre Madison pentru a-l întâlni pe Potter. Din descrierile sale, acesta era un mentor excepţional, plin de energie şi stimulant. A absolvit în 1966, decizând apoi să se alăture echipei de cercetare a lui George Palade, la Laboratorul de Biologie Celulară al acestuia de la Universitatea Rockefeller (anterior Institutul Rockefeller). Revoluţia care a început acolo în 1945 şi care a condus la descoperirea tuturor structurilor majore ale celulei a continuat în domeniul studierii structurilor celulare în corelaţie cu funcţiile celulare specifice. Sosirea lui Blobel la laboratorul lui Palade a coincis cu încheierea acestei a doua faze de cercetare şi cu iniţierea încântătoare a unei a treia, analiza moleculară a funcţiilor celulare.

Conform relatărilor lui Blobel, George Palade a fost cel mai influent mentor al său, un bun prieten şi un coleg minunat. Acesta l-a învăţat cum să conceptualizeze o sumă de fapte disparate, cum să formuleze ipoteze de lucru şi cum să conceapă experimente pentru a testa aceste ipoteze.

Varianta integrală in ediția tiparită.