Boehringer Ingelheim intră în faza a III-a a programului de testare a Afatinib* pentru cancerul la cap și gât


Două studii care investighează efectele afatinib* la pacienții cu cancer la cap și gât avansat local sau recurent/metastatic sunt deschise pentru recrutări.


Ingelheim, Germania, 26 ianuarie 2011 – Boehringer Ingelheim a anunțat demararea a două studii clinice de faza a III-a, LUX-Head&Neck 1 și LUX-Head&Neck 2. Aceste studii evaluează efectele afatinib* la pacienții suferind de cancer la cap și gât metastatic și recurent, respectiv la pacienți cu boala avansată local.


Afatinib* este un blocant  ireversibil al familiei ErbB, ce inhibă transducția impulsurilor tuturor receptorilor kinazici din familia ErbB, cunoscuți ca având un rol decisiv în creșterea și răspândirea celor mai invazive tipuri de cancer, precum și a cancerelor asociate cu rate crescute de deces (cancer pulmonar, de sân, cancer la cap și la gât). Hiperactivitatea Receptorilor Factorilor de Creștere Epidermali (EGFR, denumiți și ErbB1)1 se regăsește în cel puțin 90% din cazurile de cancer la cap și gât și este strâns corelată cu o evolutie nefavorabilă și cu o rată mică de supraviețuire.2



Recent prezentate, rezultatele pozitive dintr-un studiu de faza II arată că afatinib* este prima terapie țintită cu o activitate anti-tumorală cel puțin comparabilă cu cetuximab la pacienții suferind de cancer metastatic la cap și gât, al căror cancer a revenit (boală recurentă) după tratamentul cu chimioterapie pe bază de platină.3


În fiecare an, aproximativ 560.000 de cazuri de cancer la cap și gât sunt diagnosticate în lume, iar 300.000 de pacienți decedează anual.4


Pentru pacienții cu boală recurentă/metastatică, opțiunile de tratament includ chimioterapia sistemică. În ciuda introducerii chimioterapiei în această indicație, cu aproape 30 de ani în urmă, pacienții cu cancer de cap și gât recurent/metastatic încă au prognoze slabe, cu o supraviețuire mediană de doar 6-10 luni.5 În cazul cancerului de cap și gât avansat local, chimioterapia  este o opțiune importantă. Totuși, din cauza ratelor crescute de recurență, pacienții cu afecțiune avansată local tind să aibă de asemenea un prognostic defavorabil.


„În prezent, recurența apare la aproximativ 50% din pacienții suferind de cancer la cap și gât avansat local și de aceea există nevoia urgentă de mai multe opțiuni de tratament,” a declarat Dr. Ezra Cohen, Profesor Asociat de Medicină la Centrul Medical al Universității din Chicago. „Sperăm că potențialele tratamente noi, cum este afatinib, vor crește numărul opțiunilor eficiente pentru pacienții suferind de cancer la cap și gât.”


LUX-Head&Neck 1 va evalua dacă afatinib* poate prelungi supraviețuirea fără progresia bolii (obiectiv primar) și îmbunătăți rata de supraviețuire generală a pacienților cu cancer recurent/metastatic la cap și gât care progresează după tratamentul pe bază de platină.


LUX-Head&Neck 2 va evalua dacă afatinib* poate preveni recurența afecțiunii și îmbunătăți rata de supraviețuire în general la pacienții cu tumori avansate local după chimioterapie.


Demararea acestor studii clinice de faza a III-a reprezintă un alt punct de referință important pentru Boehringer Ingelheim în extinderea și dezvoltarea continuă a produselor sale oncologice pentru tratamentul diverselor tipuri de cancer.


Astfel, se extinde programul studiilor clinice de faza III a diviziei de Oncologie a Boehringer Ingelheim, care include în prezent studii cu afatinib* pentru cancer pulmonar cu celule non-mici (NSCLC) și cancer de sân, și nintedanib* (BIBF 1120) pentru NSCLC și cancer ovarian.

Cercetătorii interesați să participe la studiu și care au pacienți potențial eligibili pot contacta Boehringer Ingelheim la: clintriage.rdg@boehringer-ingelheim.com