JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

Aspirina: o moleculă veche, care se reinventează continuu. Spre beneficiul bolnavilor


Studii recente întăresc rolul de regină a prevenţiei pe care aspirina îl ocupă de câteva decenii

Aspirina

Utilizarea clinică a aspirinei, sintetizată în urmă cu mai bine de 110 ani, a intrat într-o nouă fază în anul 1974, atunci când au fost făcute publuce rezultatele primului studiu clinic randomizat care a demonstrate o reducere a deceselor de cauză vasculară la pacienţii care primeau o doză mică de aspirină.

Dovezile despre eficienţa aspirinei în doză mică în ceea ce priveşte prevenţia unor tipuri de cancere au fost făcute publice recent, făcând din acest medicament un pilon important din punctul de vedere al sănătăţii publice. Despre trecutul, prezentul şi viitorul moleculei de aspirină a fost vorba, printre altele, şi la simpozionul organizat de Bayer la Bitterfeld (Germania), subiect pe care l-am detaliat, după cum veţi constata în paginile următoare, cu profesorul Peter Elwood, unul dintre cei mai importanţi experţi implicaţi în cercetarea beneficiilor aspirinei. Folosirea aspirinei pe scară largă este o realitate în majoritatea statelor: în Statele Unite ale Americii, spre exemplu, 36% din populaţia cu vârsta adultă ia în mod regulat aspirină în doze scăzute, pentru prevenţia bolilor cardiovasculare.

Pe lângă larga notorietate de care se bucură aspirina, apar şi îngrijorările legate de supradozaj şi de efectele adverse, în special sângerările gastro-intestinale. Procentul celor care vor lua aspirină va creşte cu siguranţă în viitor, pe măsură ce informaţiile despre efectul oncoprotector al acesteia vor fi din ce în ce mai mult aduse la cunoştinţa publicului.

Varianta integrala in editia tiparita.