Peste 2.500 de români au beneficiat de spirometrii gratuite şi de consult medical de specialitate în cadrul campaniei naţionale pentru prevenirea BPOC


Peste 2.500 de români au beneficiat de spirometrii gratuite şi de consult medical de specialitate în cadrul campaniei naţionale pentru prevenirea BPOC, realizată de Centrul pentru Politici si Servicii de Sănătate cu sprijinul GSK

  • În cadrul campanieiUn singur pas îti taie răsuflarea? Nu lăsa plămânii să te îmbătrânească!” au fost testate peste 2.500 persoane, la nivel urban şi rural. 2 din 10 români au fost diagnosticaţi cu BPOC;
  • 40% dintre persoanele depistate cu BPOC sunt din Bucureşti;
  • Este prima dată când acest tip de campanie a mers şi în zonele rurale. 9 din 10 români consultaţi în mediul rural au beneficiat pentru prima dată de o spirometrie şi de consultul de specialitate din partea medicului pneumolog.

Centrul pentru Politici si Servicii de Sănătate (CPSS), cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) şi în parteneriat cu Centrul pentru Studii de Medicina Familiei şi reteaua Biblionet anunţă rezultatele statistice ale testărilor gratuite de spirometrie care au avut loc în cadrul unei ample campanii naţionale, derulată în perioada 12 – 24 noiembrie, în preajma Zilei Mondiale a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC)  în România.

Spirometrii Bucuresti Cismigiu 2011

Astfel, în cadrul campaniei Un singur pas îti taie răsuflarea? Nu lăsa plămânii să te îmbătrânească!”, CPSS si partenerii săi au organizat testări gratuite de spirometrie, cu asistenta medicilor specialisti pneumologi si a medicilor de familie în 3 oraşe mari şi, pentru prima oară în acest tip de campanii, şi în mediul rural - în comunele din 8 judeţe din România.

În total, peste 2.500 de persoane au efectuat testări de spirometrie gratuite. Atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, aproximativ 500 de persoane au fost diagnosticate cu BPOC (un procent de 20% din totalul celor consultaţi de medicii specialişti). Dintre persoanele depistate cu BPOC, 40% sunt din Bucureşti.


  • În Bucureşti, 750 de persoane au fost testate, iar 200 au aflat că suferă de BPOC.
  • În Iaşi au fost testate 700 de persoane, iar 15% dintre acestea au fost diagnosticate cu această afecţiune.
  • Numărul persoanelor testate în Cluj-Napoca a fost de 550, dintre care 15% au fost depistate cu BPOC.
  • În mediul rural, comunele din cele 8 judeţe ale ţării unde a ajuns campania (Timiş, Iaşi, Cluj, Constanţa, Braşov, Dolj, Mureş şi Călăraşi) au fost testaţi gratuit 500 de localnici, dintre care aproximativ 20% au aflat că suferă de BPOC.
  • Rezultatele finale arată că 9 din 10 români consultaţi în mediul rural nu au beneficiat niciodată de o testare de spirometrie şi de un consult medical de specialitate.

 „Ne bucură faptul că bibliotecile rurale şi-au dorit să se implice în acest proiect, iar contribuţia lor a fost esenţială pentru a face cunoscute pericolele bolilor pulmonare. În fond, biblioteca publică are şi un rol social şi unul educativ în comunitate, bibliotecarii sunt persoane cunoscute şi în care oamenii au încredere, iar spaţiul este deschis pentru diferite evenimente”, declară Monica Grecu, specialist relaţii publice Biblionet România.

Testările gratuite de spirometrie s-au desfăşurat într-un cort special amenajat sub formă de plămâni în fiecare dintre următoarele oraşe:


  • Bucureşti – în Parcul Cişmigiu, în 12 şi 13 noiembrie, cu sprijinul Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti
  •  Iaşi - 18 şi 19 noiembrie, în faţa Primăriei, cu sprijinul Societăţii Studenţilor Medicinişti din Iaşi şi a spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi
  •  Cluj-Napoca - 23 şi 24 noiembrie, în Piaţa Mihai Viteazu, cu sprijinul Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” şi a Organizaţiei Studenţilor Medicinişti din Cluj
  • În mediul rural - în perioada 14-19 noiembrie, în centrele Biblionet din comunele din judeţele Timiş, Iaşi, Cluj, Constanţa, Braşov, Dolj, Mureş şi Călăraşi.

În cadrul acestor testări de spirometrie, medicii specialişti pneumologi şi medicii de familie au oferit celor prezenţi informatii despre boală si despre simptomele ei.

Peste 1 milion de români sunt afectati de BPOC, conform statisticilor Societătii Române de Pneumologie. De asemenea, datele Organizatiei Mondiale a Sănătătii arată că România ocupă locul trei în Europa în ceea ce priveste incidenta mortalitătii prin BPOC la bărbati, categoria cea mai predispusă la această boală. Mai putin de jumătate dintre cei care suferă de BPOC au beneficiat de o spirometrie în ultimul an, conform acelorasi date ale Societătii Române de Pneumologie.

Simptomele BPOC includ oboseala, dificultate la respirare, lipsa de rezistentă la efort, tusea, expectoratia si senzatia de sufocare. Testările de spirometrie sunt singurele care pot stabili diagnosticul de BPOC. Pentru că boala este cronică si prin urmare incurabilă, diagnosticul precoce este vital. Urmarea unui tratament continuu înainte de o pierdere importantă a functiei pulmonare poate încetini evolutia bolii si creste calitatea vietii pacientilor.

Note pentru editori:

Ziua Mondială a BPOC este marcată anul acesta la nivel international pe 16 noiembrie. BPOC este a patra cauză de mortalitate în lume, conform statisticilor Organizatiei Mondiale a Sănătătii. Cei mai multi bolnavi afectati de BPOC sunt bărbati si au vârste cuprinse între 65-74 de ani si 45-54 de ani. Desi fumatul este cauza principală a BPOC pentru 75% dintre pacientii afectati, boala se poate manifesta de asemenea si la nefumători, fiind cauzată de expunerea la poluanti si praf în exces.

Centrul pentru Politici si Servicii de Sănătate (CPSS) (www.cpss.ro) este o fundatie independentă, non-profit, fără apartenentă politică, cu personalitate juridică, constituită în anul 1999. Centrul pentru Politici si Servicii de Sănătate (CPSS) promovează un sistem de sănătate centrat pe nevoile populatiei, care să ofere fiecărui cetătean un acces echitabil si nediscriminatoriu la servicii de sănătate de bază de calitate. CPSS promovează dialogul social, participarea si implicarea cetătenilor si comunitătii în deciziile care influentează starea de sănătate a fiecăruia dintre noi, prin dezvoltarea comunicării între structurile administrative ale sănătătii publice si societate. 

CPSS derulează proiectul „Implementarea Strategiei PAL în România”, proiect implementat cu finantarea Fondului Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei, runda a 6-a prin Fundatia Romanian Angel Appeal. Abordarea Practică a Sănătătii Respiratorii  (Practical Approach to Lung Health – PAL) este un concept dezvoltat de Organizatia Mondială a Sănătătii care propune un management sindromic integrat pentru cele mai semnificative afectiuni respiratorii din tara noastră: infectii respiratorii acute, boli cronice obstructive, tuberculoza si conduita recomandată la cabinetul medicului de familie în urgente respiratorii. Această abordare asigură o îngrijire de calitate superioară a celorlalte afectiuni respiratorii frecvente, atât acute, cât si cronice.

Biblionet este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Fundatia EOS (Educating for an Open Society), Asociatia Natională a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) si bibliotecile publice românesti. Microsoft Corporation, partener al programului Global Libraries la nivel mondial, donează software în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari către biblioteci.

Programul Biblionet - lumea în biblioteca meaare o valoare totală de 26,9 milioane de dolari, este finantat de Fundatia Bill & Melinda Gates pentru o perioadă de 5 ani si are ca scop dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice în România. Scopul său este de a asigura cresterea accesului românilor la informatie, ajutând bibliotecile să-si deservească mai bine comunitatea. Prin intermediul programului Biblionet, mai mult de 2.000 de biblioteci publice din România vor primi calculatoare pentru accesul publicului la Internet printr-un proces de selectie competitivă si peste 3.500 de bibliotecari vor participa la cursuri de formare pentru a putea utiliza la maximum potentialul noilor resurse tehnologice în beneficiul comunitătii.

GlaxoSmithKline -  una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult. Vizitaţi www.gsk.com şi www.gsk.ro