Controlul BPOC: impactul și stabilitatea

Evaluarea riscului de exacerbare a bolii se poate realiza folosind un istoric al exacerbării și spirometria. Două sau mai multe exacerbări în ultimul an, un FEV1 mai mic de 50% din valoarea așteptată sau una sau mai multe spitalizări ca urmare a exacerbărilor BPOC plasează bolnavul respectiv în categoria de risc înalt.
Un grup de experți a definit fenotipurile clinice ale BPOC, pe baza unor parametri care au semnificație clinică, precum exacerbarea simptomelor, răspunsul la tratament, rata progresiei bolii sau decesul. Cu toate acestea, în practica de zi cu zi constatăm cum, la pacienții cu caracteristici clinice și grad al obstrucției similare, putem avea o expresie diferită a bolii și modificări ale statusului bolii pe termen scurt, care aduc cu sine nevoia unei modificări a conduitei terapeutice.

Astfel s-a născut conceptul de control al BPOC, care trebuie adăugat în evaluarea pacienților cu BPOC.
Controlul BPOC este un concept dinamic, care are în vedere atât situația clinică curentă a pacientului, cât și evoluția bolii pe termen scurt. Controlul BPOC are două componente: impactul și stabilitatea.

Impactul răspunde la întrebarea “Cum te simți astăzi” și se referă, în consecință, la situația clinică corespunzătoare unui moment specific în timp. Impactul poate fi clasificat ca redus sau înalt, iar determinarea sa trebuie să includă evaluarea dispneei, a medicației folosite în criză, evaluarea limitărilor activităților zilnice și evaluarea producției de spută și a culorii acesteia.
Stabilitatea răspunde la întrebarea “Cum te simți, comparativ cu ultima vizită?” și presupune realizarea a cel puțin două observații, în timp. În plus față de impact, stabilitatea ia în calcul și evaluarea exacerbărilor bolii.

Controlul bolii este definit printr-un impact scăzut, ajustat la nivelul de severitate a bolii, și prin stabilitate, definită prin absența agravării clinice semnificative și prin absența exacerbărilor în timpul perioadei de observare.
Ideal, controlul clinic adecvat trebuie să fie corelat cu o activitate biologică redusă a bolii, cu îmbunătățirea parametrilor clinici relavanți și cu posibilitatea de a fi modificat prin tratament.

Pacienții care sunt încadrați în categoria celor necontrolați trebuie să beneficieze de o evaluare aprofundată, pentru depistarea cauzelor (nerenunțarea la fumat, tehnici inhalatorii pe care nu le stăpânește, complianță scăzută la tratament, co-morbidități, infecții bronșice cronice, exacerbări). În cazul în care cauza nu poate fi identificată sau corecția este insuficientă, cea mai bună opțiune este completarea sau creșterea dozei medicației sau luarea în considerare a unor opțiuni non-farmacologice, precum reabilitarea respiratorie sau oxigeno-terapia.
Această abordare nouă, care implică adoptarea conceptului de control al bolii, asigură tranziția către modelul medicinei individualizate în managementul BPOC.