“Alocăm în continuare mult prea puţin timp educaţiei pacientului”

Domnule profesor Mihălțan, în ciuda faptului căiau tratamentul, mulți pacienți cu BPOC nu reușesc să-și controleze simptomele bolii. Care ar fi cauzele?

Controlul simptomelor în BPOC este un deziderat mult mai greu de împlinit decât în astmul bronşic. Dacă mă gândesc din punct de vedere istoric, după o perioadă în care exista un entuziasm al unui potenţial control al bolii, cercetătorii şi practicienii au devenit mult mai realişti. Astfel, s-a demonstrat că în condiţiile în care bronhodilatoarele sunt medicaţia cu care se debutează  şi care acoperă toate micile pătrate din noul „abecedar” GOLD, prima bătălie este pentru ameliorarea calităţii vieţii. Această calitate a vieţii este în marea majoritate a cazurilor definită de corolarul simptomatic. Progrese s-au făcut în acest domeniu, fără doar şi poate, odată cu perfecţionarea tipurilor de medicaţii şi a ierarhizării asocierii acestora într-un algoritm mai larg, unde s-au luat în discuţie ulterior combinaţiile de bronhodilatatoare şi apoi corticoizii topici. Cauzele care împiedică un astfel de control derivă din limitele cercetărilor patogenice - inflamaţia are alt substrat decât la astmatici, din multitudinea de markeri proinflamatori şi din lipsa descifrării tuturor actorilor din lanţul patogenic. La aceste elemente, se adaugă şi o serie de limite ale pacienţilor, dacă ne gândim la complianţa la tratament, deficitul de educaţie, neaderenţa medicilor la ghiduri, lanţul uneori prea lung şi adesea fragmentat care leagă pacientul de medicul specialist şi de familie.

Care sunt factorii care pot contribui la obținerea unui control mai bun al simptomelor la pacienții cu BPOC?

Jocul acestor factori este extrem de complex. S-a progresat foarte mult în cuantificarea corectă pe bază de chestionare a capacităţii de efort şi a calităţii vieţii pacienţilor, eliminându-se o parte din subiectivismul care fragilizează relaţia medic–pacient. Aprecierea pe bază de spirometrie are o oarecare rigiditate de definire şi corelare cu scorul simptomatic. Punctul forte în obţinerea controlului mai bun simptomatic, după părerea mea, îl reprezintă însă tendinţa de fenotipare şi de personalizare a medicaţiei. Dacă mă gândesc că, în timp, am debutat cu un bronhodilatator, fie că era un beta-2 adrenergic sau un anticolinergic (iniţial de scurtă durată şi, ulterior, de lungă durată) şi am ajuns în prezent să vorbim de combinaţii între ele şi de triplă terapie, putem să realizăm că există  progrese de stăpânire simptomatică. Să nu uităm însă că am început să luptăm cu exacerbările cu succes şi să influenţăm  astfel indirect cortegiul simptomatic.

Din experiența Dvs., care sunt simptomele pe care pacienții cu BPOC le acuzăcel mai frecvent/acut, deși sunt sub tratament?

Dispneea este chinuitoare, «dureroasă», urmată de tuse, de senzaţia de constricţie toracică şi apoi, la rând, vin afectările somnului şi tendinţa la inactivitate, care atrag o vrie simptomatică, cu decondiţionare, suferinţă socială şi profesională imediată şi la distanţă.

Ce rol poate avea medicul pneumolog pentru obținerea unui control mai bun al simptomelor? Ce sfaturi aveți pentru colegii Dvs.?

Există câteva lucruri extrem de importante pe care  pneumologul nu are dreptul să le uite: protocoalele şi ghidurile trebuie să fie în memorie  permanent. Pacientul are nevoie de mai mult timp pentru a discuta problemele sale terapeutice cu medicul curant. Verificarea tehnicilor de administrare repetitivă este esenţială. Explicarea evoluţiei acestei boli cronice, integrarea reabilitării şi mai ales monitorizarea permanentă, şi nu punctiformă, sunt tot atâtea chei de succes în încercarea de control al simptomelor. În fond, dacă nu am câştigat încă bătălia pentru diminuarea mortalităţii cu actualele medicaţii, trebuie să fim mulţumiţi cu această treaptă intermediară care înseamnă diminuarea simptomelor, a exacerbărilor şi o calitate a vieţii ameliorată.

Cum apreciați importanța educației pacientului cu BPOC pentru reușita tratamentului și, implicit, pentru controlul simptomelor?

Alocăm în continuare mult prea puţin timp educaţiei pacientului. Este uneori cam jumătate din tratament, dacă mă gândesc la sevrajul fumatului, la factorii care ţin de poluare şi care trebuie evitaţi. SRP-ul, împreună cu două companii farmaceutice, a pregătit materiale educative pentru bolnavul astmatic şi cu BPOC. Este încă, în ţara noastră, o picătură într-un ocean. Trebuie să facem educaţia integrată într-o manieră ordonată. Noi încercăm să o facem şi în campaniile de «Ziua BPOC», dar cred că valenţele de profilaxie secundară şi terţiară trebuie să beneficieze de un buget mult mai mare.

Ce promisiune aduc terapiile noi, din perspectiva controlului simptomelor pe 24 de ore?

Există  deja o avalanşă de combinaţii  fixe de bronhodilatatoare din cele două clase: beta-2 adrenergice şi anticolinergice, s-a deschis cutia Pandorei pentru tripla terapie, se fac încercări pe perfecționarea anti-inflamatoarelor. Toate sunt rezultatul unor ani de cercetare şi ne permit tuturor să fim mai optimişti, dacă mă gândesc că în urmă cu 20 de ani aveam salbutamol şi “sfântul” miofilin şi hemisuccinat de hidrocortizon. Este o revoluţie, dar drumul rămâne în continuare lung şi cu multe meandre.