DRUMUL CĂTRE DSM V

„Trebuie să ştii medicină, psihiatrie, foaia de observaţie, DSM,
dar şi ştiinţe umaniste”

Prof. dr. Aurel Romila a coordonat traducerea în limba română a DSM IV. Într-un interviu excepţional, pe care îl prezentăm în paginile următoare, profesorul punctează importanţa acestui manual în contextul provocărilor psihiatriei momentului



În România, am aflat târziu de existența acestui cod, așa încât o bună perioadă nu am avut cum să funcționăm în baza lui. Îmi amintesc că eram la Titan în anii 80, când am aflat că la ambasada americană s-ar afla un exemplar din ediția a treia a DSM, în limba engleză. Abia codul al patrulea am putut să îl luăm și noi cu licență, să îl traducem, să îl adaptăm și să îl putem pune la dispoziția medicilor interesați.

Și acum la Humanitas se găsește DSM IV TR în limba română și sperăm ca și edițiile următoare să le putem avea în limba română. Orice medic român poate să participe cu sugestii la realizarea noii ediții a DSM, dar din pacate nu prea se întâmplă, din cauză că nu suntem disciplinați - fiecare caz trebuie raportat la DSM, evaluat din această perspectivă, nu trebuie abordat individual, subiectiv, pe baza experienței personale.

DSM propune o aliniere mondială în domeniul diagnosticului bolilor psihice, dar încă nu s-a întâmplat acest lucru. Cei mai mulți confundă DSM cu Mersul Trenurilor, ceea ce este greșit din start! DSM presupune două etape obligatorii. Prima: să fii format ca un bun medic, nu doar ca un bun psihiatru. Toată terapia nu este psihiatrică, ci neurologică, somatică, determinând implicații la nivelul majorității organelor – daca nu știi medicină, poți avea accidente foarte grave în practică. A doua condiție: să știi psihiatrie. Trebuie să înveți psihiatria în centre specializate, dar aș atrage atenția că de cele mai multe ori se învață o practică empirică.

Nu este bine, ci trebuie să te apropii de DSM împreună cu un maestru, cu un om care are simț critic, care știe mai multe sensuri, nuanțe ale bolilor psihice. Consecința este să obții diploma de specialist, dar te alienezi în încercarea de a-ți face meseria. Psihiatrul de altdată, considerat un ciudat, trebuie să dispară, iar locul lui să fie luat de un om de societate, capabil să discute la New York sau la Paris și să se înțeleagă simultan cu cei de acolo.

Varianta integrala in editia tiparita din luna mai