Primul Covor din Lalele realizat în România, iniţiativă care susţine pacienţii cu boala Parkinson
- Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson România lansează primul Covor din Lalele, iniţiativă care are ca scop creşterea notorietăţii bolii Parkinson şi a adresabilităţii către medicul neurolog.
- Covorul de Lalele va fi expus în perioada 3 – 5 aprilie 2015 pe str. Lipscani, în Centrul Istoric al Bucureştiului.
- Conform datelor CNAS, numărul pacienţilor cu boală Parkinson aflaţi sub tratament a crescut în 2014 cu 4.000.
Covorul de lalele este primul covor din flori realizat în România și marchează debutul Lunii de Luptă împotriva Bolii Parkinson şi a campaniei de informare „Grădina cu speranţe” demarată de Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson, în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România. Cu o suprafaţă de 50 mp, covorul este realizat din peste 15.000 de lalele roşii, simbolul internaţional al luptei împotriva bolii Parkinson, începând din anul 2005. Povestea lalelei Parkinson a început în 1980, când un horticultor olandez cu boală Parkinson a creat o lalea roşu cu alb, dedicată doctorului James Parkinson, cel care a oferit în 1817 primele informaţii relevante despre această boală.
Covorul din Lalele va fi expus în perioada 3 – 5 aprilie pe Str. Lipscani, în zona pietonală din faţa Băncii Naţionale a României. Bucureştenii sunt invitaţi să susţină pacienţii cu boala Parkinson prin urcarea pe Facebook a fotografiilor cu Covorul de Lalele, împreună cu unul dintre hashtag-urile campaniei: #gradinacusperante, #lalelerosii, #covordinflori, #covordinlalele. (https://www.facebook.com/parkinsonromania).
„Pentru boala Parkinson, laleaua roşie este un simbol al speranţei. Prin crearea Covorului din Lalele iniţiativă unică în România, dorim să le arătăm pacienţilor cu boală Parkinson că nu sunt singuri în lupta cu această boală. Vrem să atragem atenţia că în România sunt încă mulţi bolnavi cu boală Parkinson nediagnosticaţi, care nu urmează niciun tratament. Îi îndemnăm pe cei care prezintă simptome să meargă la medicul neurolog”, declară Dan Răican, Preşedinte al Asociaţiei de Luptă împotriva Bolii Parkinson.
Voluntarii Asociației vor împărți 72.000 de pliante, pentru ca informația să ajungă la cel puțin atâția români câți pacienți cu boala Parkinson sunt estimați că există, și vor îndemna publicul să susțină pacienții prin mesaje de încurajare postate pe pagina de Facebook sau prin mesaje “plantate” în „Grădina cu Speranțe”.
Conform datelor CNAS, numărul pacienţilor cu boala Parkinson aflaţi sub tratament în 2014 a crescut cu 4.000, în timp ce în 2013 numărul acestora a crescut cu 9.000. Boala Parkinson este cea de-a doua afecţiune neurologică degenerativă ca frecvenţă, în acest moment fiind estimat un număr de peste 72.000 pacienţi diagnosticaţi, la nivel naţional.
Boala Parkinson se declanşează, cel mai frecvent, în intervalul de vârstă 50 – 70 de ani, în ultimii ani crescând numărul persoanelor care prezintă simptome în jurul vârstei de 40 de ani. Conform estimărilor, boala Parkinson duce la pierderea capacităţii de muncă în aproximativ 10 ani de la diagnosticare, datorită dizabilităţii determinate de boală.
“Boala Parkinson constituie unul dintre domeniile din neurologie care în ultimii 20 ani au înregistrat o dezvoltare în cunoaştere fără precedent. Prin consecinţele pe care le are asupra stării de sănătate generale a pacienţilor, asupra vieţii cotidiene a acestora, dar şi prin impactul asupra familiilor, boala Parkinson reprezintă o prioritate pentru societate şi sistemul medical, în încercarea de a îmbunătăţi calitatea vieţii acestor pacienţi şi a-i reinsera în societate”, declară Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru, Preşedinte de Onoare al Societăţii de Neurologie din România.
Tremorul necontrolabil, rigiditatea musculară şi bradikinezia, pierderea echilibrului şi a coordonării sunt principalele simptome motorii ale bolii Parkinson. Alături de acestea, simptome cognitive precum: afectarea memoriei şi a atenţiei, dar şi vegetative: energie scăzută, oboseală, tulburări de somn sunt semne ale apariţiei bolii Parkinson. Afectarea mobilităţii, limitarea socializării, dar şi impactul pe care îl are asupra familiei scad calitatea vieţii pacientului.
„Ne adresăm prin această campanie, pe de o parte, pacienţilor care trebuie să înţeleagă că este deosebit de important să ajungă la un medic specialist neurolog încă de la primele simptome şi să urmeze tratamentul indicat de acesta. Apoi ne adresăm populaţiei generale care prin efortul de a susţine sistemul social, susţine şi aceste categorii de pacienţi. Nu în ultimul rând, ne adresăm celor care dirijează şi coordonează sistemul medical şi care trebuie să înţeleagă că deşi unele dintre costurile directe, care aparent sunt mari, în realitate nu sunt atât de mari, comparativ cu beneficiile pentru pacienţi”, completează Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru.
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat