EVENIMENT
HCC Hospitation Program la Institutul Clinic Fundeni Bucureşti
PATH (The Program for the Advancement of Therapy in Hepatocellular Carcinoma) este o iniţiativă educaţională mondială care îşi propune să răspândească şi să crească nivelul de informaţii despre diagnosticul şi tratamentul carcinomului hepatocelular
"În perioada 11–12 aprilie 2011, s-a produs expresia locală a programului PATH, HCC Hospitation Program, manifestarea fiind organizată în cadrul Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, considerat Centru de Excelenţă în tratarea carcinomului hepatocelular, cu participarea medicilor din întreaga ţară.
HCC Hospitation Program a fost sprijinit educaţional de către Bayer Healthcare Pharmaceuticals, fiind destinat exclusiv scopurilor educaţionale profeşioniştilor din domeniul medical din România. Cursul, la care au participat câteva zeci de medici din întreaga ţară, a avut un format interactiv, încurajând discuţiile, schimbul de experienţă şi de opinii dintre participanţi în legătură cu abordarea pacienţilor cu carcinom hepatocelular.
De asemenea, au fost programate şi câteva sesiuni de televoting, care s-au bucurat de un real succes printre participanţi, dând posibilitatea astfel fiecaruia să exprime un punct de vedere şi să aibă, consecutiv, feedback-ul din partea celorlalţi. Printre cele mai interesante subiecte s-au numărat, conform datelor din chestionarele de evaluare a cursului: terapiile ablative, patologia moleculară, diagnosticul imagistic şi evaluarea răspusului tumoral la tratament, sesiunile de televoting (datorită interactivităţii, a posibilităţii de a discuta şi a unghiurilor diferite de abordare a aceluiaşi subiect).
Un topic interesant s-a referit la rolul sorafenib în terapia sistemică a carcinomului hepatocelular – propunerea unor algoritmi de tratament pentru cazurile speciale şi o abordare personalizată a terapiei cu sorafenib pentru fiecare pacient cu carcinom hepatocelular. „A fost cel puţin la fel de reuşit ca şi cursul PATH de la Bologna”, au concluzionat medicii participanţi. "
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat