JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

Prof. dr. Maria Dorobanţu: „Eu înţeleg medicina ca pe o ştiinţă, dar în oarecare măsură şi ca pe o artă”

Doamna profesor Maria Dorobanţu s-a născut într-un cătun de pe malul Oltului, în zodia excelenţei. Excelenţa în orice ar întreprinde. Fie că este vorba despre activitatea clinică, la patul unuia dintre cei peste 3.200 de bolnavi care anual se internează în Clinica de Cardiologie de la Spitalul Floreasca, fie că discutăm despre proiectele de cercetare ştiinţifică în care se implică sau despre activitatea didactică, fie că apreciem demersul de a construi pas cu pas reputaţia unei Clinici de referinţă în cardiologia europeană. Discutând cu prof. dr. Maria Dorobanţu, pentru ediţia tipărită din aprilie, am descoperit nu doar un profesionist al lumii medicale, ci un intelectual autentic. Un om vizionar, sensibil şi informat, pentru care medicina este, simplu şi firesc, destinul său.

"În premieră, câteva afirmaţii ale doamnei profesor Dorobanţu: "Am avut privilegiul de a fi studenta academicianului Ion Emil Bruckner, personalitate excepţională a medicinei româneşti, care avea o claritate extraordinară în expunerea unui curs, care îmbina noţiunile ştiinţifice cu povestiri despre diversele cazuri care te făceau, la sfârşitul cursului, să te întrebi: „Cum de nu am ştiut eu acest lucru până acum?”. Era atât de firesc, atât de evident totul. Apoi rigoarea profesorului Gherasim, lângă care am stat 20 de ani, a însemnat foarte mult pentru mine, ca profesor şi medic, dar şi în modul în care a condus clinica.

O astfel de rigoare exista deja în mine, dar am întâlnit mediul în care să mă pot manifesta" "L-am întâlnit mai târziu pe profesorul Braunwald, o personalitate atât de complexă, un om atât de ştiinţific, dar în acelaşi timp atât de firesc în a transmite informaţia. Îşi pune întrebări, aşteaptă opiniile celorlalţi. Acest mod de abordare, de comunicare directă, între „Patriarhul cardiologiei”, cum l-aţi numit, şi noi, ceilalţi cardiologi, a găsit din nou în mine un ecou.

Este un mod de lucru pe care îl folosesc şi eu cu colaboratorii mei""Sunt ceva ani de când sunt în contact cu ceea ce înseamnă suferinţa umană (am început facultatea în 1970), dar şi cu sentimentul teribil de a putea să ajuţi, să te implici în cunoaştere, să poţi să aduci ceea ce este nou în lume pentru semenii tăi. Este un sentiment care şi acum, după atâţia ani şi greutăţi inerente ale meseriei, mă face să spun că aş urma tot cariera de medic, pentru că medicina este ceea ce mi se potriveşte cel mai bine"

În decursul evoluţiei mele ca medic, am avut nişte obiective, principal fiind acela de a fi foarte bună în profesie. Să munceşti multe ore din zi şi din noapte, să examinezi bolnavi, să citeşti şi să revii la bolnav, să-ţi acorzi un minim de timp să gândeşti asupra deciziilor tale. În acelaşi timp, trebuie să ai şi curajul de a „ieşi din tipare” atunci când simţi că adevarul nu se află acolo unde ai învăţat să-l cauţi"