Inhibiţia COX-2, identificată a nu fi eficientă împotriva cancerului pulmonar fără celule mici


Cu date substanţiale provenite de la studiile de laborator şi de la cele preclinice sugerând că inhibarea căii COX-2 ar putea fi un tratament eficient pentru pacienţii cu NSCLC, cercetătorii care au realizat studiul CALGB/Alliance 30801 au avut motive să considere că un studiu clinic ar putea confirma acest aspect. „Nu a fost însă cazul”, s-a arătat însă într-o prezentare din cadrul Întâlnirii Anuale a Asociaţiei Americane pentru Cercetare în Cancer.

Studiul de fază III randomizat, controlat placebo, a arătat că tratamentul cu inhibitorul COX-2 celecoxib nu a prelungit supravieţuirea în absenţa progresiei bolii la pacienţii cu forme avansate de NSCLC şi niveluri crescute de COX-2 identificate prin imunohistochimie (IHC) (Abstract CT238).
Studiul a eşuat totodată în a confirma valoarea de prognostic advers/predictivă a expresiei COX-2 prin intermediul IHC, identificată ca predictivă de studiul anterior CALGB 30203.


A existat totuşi un aspect pozitiv în ceea ce priveşte noile rezultate ale CALGB 30801, prin faptul că datele preliminare arată că un metabolit al prostaglandinei E urinare (PGE-M), marker al activării căii COX-2, a avut atât valoare predictivă cât şi prognostică pentru rezultate.


Autorul principal al studiului, Martin J. Edelman, MD, Profesor de Hematologie/Oncologie în cadrul Departamentului de Medicină internă al Universităţii New Mexico şi Director Asociat pentru Cercetare clinică la Centrul pentru Cancer UNM, a explicat faptul că COX-2 este supra-exprimată în NSCLC şi că este un marker cunoscut al unui prognostic nefavorabil în stadiul 1 al bolii. Există date preclinice şi epidemiologice substanţiale care sugerează faptul că inhibitorii COX-2 au eficienţă antitumorală şi de chimioprevenţie, a notat acesta, afirmând totodată că inhibarea COX-2 a fost dovedită a induce apoptoza şi a induce de asemenea efecte antiangiogenice în cancerul pulmonar.


Pacienţii din studiul CALGB 30801 aveau NSCLC în stadiile 3b sau 4 şi au fost alocaţi aleatoriu pentru a primi chimioterapie fie cu celecoxib (400 mg de două ori pe zi), fie placebo. Alegerea chimioterapiei a fost bazată pe histologie: pacienţii cu NSCLC non-scuamos au primit carboplatin şi pemetrexed, în timp ce cei cu histologie de tumoră scuamoasă au primit carboplatin şi gemcitabină.


Edelman a spus că după ce 312 din cei 322 de pacienţi selectaţi au fost alocaţi unui braţ de studiu, studiul a fost oprit ca urmare a inutilităţii sale. „Datele bazate pe primii 300 de pacienţi au arătat că nu au existat diferenţe semnificative între cele două braţe de studiu. Analizele de subset care au evaluat histologia, regimul de chimioterapie sau expresia incrementală a COX-2 nu au demonstrat nici un avantaj al inhibării COX-2”.


Acesta a mai notat faptul că un mic număr de studii asupra inhibitorilor de COX-2 au oferit false iluzii că acestea ar putea constitui o strategie bună, printre aceste studii numărându-se şi CALGB 30202, care a arătat că supra-exprimarea COX-2 a fost un factor de pronostic negativ, dar unul predictiv pozitiv pentru inhibiţia COX-2. „Rezultatele de primă linie ale studiului CALGB 30801 au fost însă extrem de negative”, a raportat Edelman, „fără niciun avantaj pentru celecoxib, ba chiar, dacă au existat, au fost oarecum mai negative”.


 


Sursa:


Carlson, Robert H. COX-2 Inhibition Shown as Not Effective against Non-small Cell Lung Cancer. Oncology Times. 10 June 2014 - Volume 36 - Issue 11 - p 17-20. doi: 10.1097/01.COT.0000451389.31977.19