Philips anunţă colaborarea cu Accenture şi Google Glass pentru îmbunătăţirea procedurilor medicale şi a intervenţiilor de urgenţă
New York – Royal Philips (NYSE: PHG AEX: PHIA) şi Accenture (NYSE: ACN) au anunţat astăzi succesul folosirii Google Glass pentru a îmbunătăţi timpul de intervenţie în cazul operaţiilor chirurgicale şi pentru a spori eficienţa tratării complicaţiilor din timpul procedurilor invazive. Ochelarii de la Google se conectează la sistemul Philips IntelliVue Solutions, transmiţând doctorului prin intermediul Google Glass datele pacientului, precum şi istoricul său medical. Astfel, este facilitat accesul medicului la informaţii clinice importante, fără ca acestuia să-i fie perturbată atenţia şi fiind apt să continue intervenţia.
Demonstraţia noului concept de informare medicală ce foloseşte Philips IntelliVue şi Google Glass dovedeşte cum personalul specializat care îl utilizează se poate concentra pe nevoile pacientului în timpul operaţiei chirurgicale, având în faţă toate datele acestuia. De asemenea, medicul poate supraveghea semnele vitale ale pacientului de la distanţă sau poate solicita asistenţa medicilor din alte săli.
“Trăim înr-o lume în continuă transformare, iar agilitatea şi progresul din industriile conexe domeniului în care performăm sunt cele mai bune modalităţi de a le oferi oamenilor soluţii practice, eficiente, care să le uşureze stilul de viaţă şi care să le consume cât mai puţin timp”, a explicat Michael Mancuso, CEO, Patient Care & Clinical Informatics al diviziei de Healthcare de la Philips. Acest studiu demonstrează cum doctorii pot obţine acces la informaţii importante în timp util, astfel încât ei pot aloca mai multă atenţie pacientului şi pot monitoriza cu mai multă exactitate evoluţia stării de sănătate a acestuia. Este un prim pas în a demonstra cum tehnologia ne poate ajuta să ne îmbunătăţim calitatea vieţii.”
Cercetătorii de la Philips au creat laboratorul Digital Accelerator, o platformă inovatoare, ce reuneşte echipe multidisciplinare din Olanda şi India cărora li s-au alăturat şi specialiştii de la laboratoarele Accenture Technology. Scopul platformei este acela de a descoperi multiplele utilizări ale ochelarilor Google şi beneficiile pe care le au în eficientizarea funcţionării blocului operator. Scopul acestui proiect a fost să demonstreze că Philips IntelliVue Solutions şi Google Glass pot îmbunătăţi performanţa medicală, pentru ca apoi să continue explorarea altor oportunităţi de a integra cele două tehnologii în depistarea şi tratarea diferitelor afecţiuni medicale.
“Realizările Accenture şi Philips evidenţiază nevoia de a folosi dispozitive portabile în industria medicală, pentru că acestea ajută personalul abilitat să se preocupe mai mult de pacient, fiind permanent conectaţi la istoricul lor medical”, a spus Paul Daugherty, responsabil de dezvoltarea tehnologiei din cadrul Accenture. “Acest proiect evidenţiază potenţialul tehnologiei şi a digitalului de a ne uşura munca şi viaţa şi suntem încântaţi să colaborăm cu Philips, pentru că împreună cu ei putem să dăm sens viziunii noastre”, a mai adăugat acesta.
În afară de a utiliza dispozitive portabile fără a te folosi de mâini ca să le manevrezi, cercetările Google Glass IntelliVue Solutions au arătat că pentru un diagnostician este foarte important să aibă acces la informaţiile personale ale pacientului în timp util. Cercetările viitoare este posibil să descopere modalitatea de a-i păstra pe doctori conectaţi la evoluţia stării de sănătate a pacientului în timp real şi după ce aceştia părăsesc sala de operaţie.
Astfel, cercetările se vor putea extinde şi in alte sectoare precum:
- Posibilitatea de a verifica în timp real, cu ajutorul Google Glass, semnele vitale ale pacienţilor
- Posibilitatea de a cere informaţii sau imagini de la alţi diagnosticieni din spital
- Posibilitatea de a vedea pacientul în salonul de reanimare
- Posibilitatea de a participa şi de a susţine conferinţe cu alţi specialişti
- Posibilitatea de a înregistra operaţiile în scopul de a fi folosite ca modalitate de bună practică în intervenţii asemănătoare
Laboratorul Philips Digital Accelerator subliniază promisiunea Philips de a dezvolta soluţii inovator care să îmbunătăţească starea şi recuperarea pacienţilor, care să ofere mai multă expertiză şi care să largească accesul la tratament şi îngrijire medicală. Astăzi, Philips oferă un portofoliu extins de soluţii pentru monitorizarea pacienţilor, de la monitoare portabile şi până la instrumente de imagistică şi aplicaţii mobile care oferă acces la informaţiile pacientului. Anual, mai mult de 190 de milioane de pacienţi sunt supravegheaţi de sistemele de monitorizare Philips.
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat