Administrarea de antibiotice pentru infecțiile respiratorii acute nespecifice: puține riscuri, dar și beneficii mici
Pacienții englezi cărora le-au fost prescrise antibiotice pentru infecții respiratorii acute nespecifice nu înregistrat un risc crescut de reacții adverse severe, iar riscul de pneumonie care a necesitat spitalizare a scăzut ușor. Cu toate acestea, s-a constatat că numărul persoane care trebuie tratate cu antibiotic pentru a preveni o singură spitalizare a fost mai mare de 12.000.
Pentru a evalua riscurile și beneficiile administrării de antibiotice pacienților cu infecții respiratorii acute (IRA) nespecifice, cercetătorii au analizat o bază de date provenind de la centrele de îngrijire primară din Marea Britanie. 1.531.000 de vizite medicale figurau pentru diagnosticul de IRA nespecifică, iar 65% dintre pacienți primiseră rețete cu antibiotice, în special pacienții în vârstă, care sufereau de afecțiuni preexistente. În rândul acestora, s-a evaluat rata de spitalizare pentru pneumonie în termen de 15 zile de la prima vizită. De asemenea, s-a urmărit apariția unui eveniment advers sever în termen de 15 zile, definit ca spitalizare cu unul dintre următoarele diagnostice: aritmii cardiace, diaree, toxicitate hepatică, hipersensibilitate, fototoxicitate, toxicitate renală sau convulsii.
Incidența brută a de evenimentelor adverse la 15 zile a fost de 8,22 evenimente la 100.000 de vizite, 8,48 evenimente la 100.000 de pacienți cu IRA care au primit tratament cu antibiotice și de 7,75 evenimente la 100.000 de pacienți fără tratament. Ajustarea datelor în funcție de vârstă, comorbidități, medicație și alți factori care puteau influența rezultatele a arătat că pacienții tratați cu antibiotice nu au înregistrat un risc crescut de reacții adverse grave, estimarea arătând chiar o scădere cu 1,07 evenimente adverse la 100.000 de vizite. Riscul global de spitalizare pentru pneumonie comunitară la pacienții tratați cu antibiotice a scăzut cu 8,16 la 100.000 de vizite, fiind însă necesar să se trateze 12.255 de pacienți pentru a preveni o spitalizare.
Limitările studiului includ lipsa de randomizare pentru grupul de terapie, posibilitatea ca bolile codificate ca IRA nespecifice să fi fost infecții bacteriene nediagnosticate și incapacitatea de a generaliza rezultatele la pacienții cu alte boli decât IRA. În plus, baza de date utilizată în studiu nu a indicat dacă pacienții au luat de fapt antibioticele care le-au fost prescrise. Din aceste motive, se impun studii suplimentare care să justifice utilizarea antibioticelor în IRA nespecifice.
Sursa: Annals of Family Medicine
http://www.annfammed.org/content/11/2/165
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat