ZALTRAP® (aflibercept) aprobat în UE pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer colorectal metastatic trataţi anterior


Primul şi unicul agent care îmbunătăţeşte în mod semnificativ statistic supravieţuirea în combinaţie cu regimul de chimioterapie FOLFIRI după un regim bazat pe oxaliplatin

Sanofi (EURONEXT: SAN şi NYSE: SNY) şi Regeneron Pharmaceuticals, Inc. (NASDAQ: REGN) au anunţat recent aprobarea, de către Comisia Europeană (CE), a Autorizaţiei de Punere pe Piaţă în Uniunea Europeană, pentru ZALTRAP® (aflibercept) 25 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă în combinaţie cu regimul de chimioterapie cu irinotecan/5-fluorouracil/acid folinic (FOLFIRI) în tratamentul pacienţilor adulţi diagnosticaţi cu cancer colorectal metastatic (mCRC), rezistenţi sau care au progresat după un regim terapeutic pe bază de oxaliplatin. Această decizie a fost luată în urma rezultatelor de eficacitate şi tolerabilitate în cadrul studiului clinic de fază III VELOUR.


„ZALTRAP este o nouă opţiune pentru tratamentul cancerului colorectal metastatic, ajutând la completarea  unei lacune terapeutice critice”, a declarat Prof. Dr. Eric Van Cutsem, Spitalul Universitar din Leuven, Belgia şi investigator şef al studiului VELOUR. „ZALTRAP este primul şi singurul agent care a demonstrat o îmbunătăţire statistică a supravieţuirii pacienţilor incluşi în studiul de fază III, care au fost trataţi anterior cu un regim bazat pe oxaliplatin, aceştia urmând în prezent tratament cu FOLFIRI pentru boala metastatică”.


În Europa, cancerul colorectal este cel mai frecvent tip de cancer atât în rândul bărbaţilor, cât şi al femeilor şi ocupă poziţia a doua în topul deceselor provocate de această boală. În 2008, au fost diagnosticate 436.000 de cazuri noi, în timp ce numărul deceselor cauzate de cancerul colorectal a fost de 212.000.


Doresc să le mulţumesc medicilor, pacienţilor şi familiilor acestora pentru sprijinul acordat în realizarea studiului clinic cu ZALTRAP, finalizat cu aprobarea acestuia în Europa”, a declarat Dr. Debasish Roychowdhury, Vice-Preşedinte şi Director al Diviziei de Oncologie Sanofi. „Suntem încântaţi să oferim o nouă terapie care prelungeşte durata de supravieţuire a pacienţilor cu cancer colorectal metastatic şi aşteptăm să colaborăm cu autorităţile medicale europene pentru a asigura accesul pacienţilor la ZALTRAP”.


Comentând pe marginea autorizaţiei de punere pe piaţă, Prof. Dr. George D. Yancopoulos, Director Ştiinţific al Regeneron şi Preşedintele Regeneron Research Laboratories, a adăugat: „Aprobarea ZALTRAP în Europa oferă o nouă opţiune terapeutică pentru satisfacerea necesităţilor medicale neacoperite în rândul acestei categorii de pacienţi. Nevoia de dezvoltare a unor noi terapii pentru tratamentul cancerului încă există, iar Regeneron şi Sanofi şi-au luat angajamentul de a dezvolta noi tratamente şi combinaţii investigaţionale”.


ZALTRAP a primit aprobarea din partea Administraţiei Americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) în august 2012 în urma unei Evaluări Prioritare, cererile de obţinere a autorizaţiei de punere pe piaţă a ZALTRAP fiind în curs de revizuire de către alte agenţii de reglementare din întreaga lume.


Despre Studiul Clinic de Fază III VELOUR

Aprobarea ZALTRAP a avut la bază datele obţinute în urma studiului clinic pivotal de Fază III VELOUR, un studiu multinaţional, randomizat, dublu-orb, care a comparat regimul de chimioterapie FOLFIRI fie în asociere cu ZALTRAP, fie cu placebo, în tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer colorectal metastatic. Studiul a inclus 1.226 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer colorectal metastatic, care fuseseră trataţi anterior cu un regim pe bază de oxaliplatin. 28% dintre pacienţii participanţi la studiu au urmat terapie cu bevacizumab în prealabil. Obiectivul primar al studiului a fost supravieţuirea globală. Obiectivele secundare au fost supravieţuirea fără progresie a bolii, rata de răspuns globală şi siguranţa.


Studiul clinic VELOUR a demonstrat că la pacienţii trataţi anterior cu un regim terapeutic pe bază de oxaliplatin, adăugarea ZALTRAP la FOLFIRI a îmbunătăţit semnificativ statistic supravieţuirea mediană, de la 12,06 luni la 13,50 luni (HR = 0,817 (95% CI 0,714 la 0,935; p = 0,0032)), o reducere a riscului relativ cu 18 %. S-a observat şi o îmbunătăţire semnificativ statistic a supravieţuirii fără progresie a bolii, de la 4,67 luni la 6,90 luni (HR = 0,758 95% CI 0,661 la 0,869; p = 0,00007)), o reducere a riscului relativ cu 24 %. Rata de răspuns globală în braţul tratat cu ZALTRAP plus FOLFIRI a fost de 19,8%, comparativ cu 11,1% în cel tratat doar cu FOLFIRI (p = 0,0001).


Reacţiile adverse cele mai frecvente (toate gradele, incidenţă  >20%) raportate la incidenţa cea mai ridicată (diferenţă de 2% sau mai mare între grupuri) în cadrul grupului căruia i s-a administrat ZALTRAP/FOLFIRI, în ordinea frecvenţei lor descrescătoare, au fost leucopenie, diaree, neutropenie, proteinurie, TGO crescut, stomatită, oboseală, trombocitopenie, TGP crescut, hipertensiune, scăderea în greutate, scăderea apetitului, epistaxis, dureri abdominale, disfonie, creşterea creatininei serice şi cefalee. Reacţiile adverse cele mai des întâlnite de gradul 3-4 (>5%) raportate ca având o incidenţă mai ridicată (diferenţă de 2% sau mai mare între grupuri) în cadrul grupului căruia i s-a administrat ZALTRAP/FOLFIRI în ordinea frecvenţei lor descrescătoare, au fost neutropenie, diaree, hipertensiune, leucopenie, stomatită, oboseală, proteinurie şi astenie.


 


Despre ZALTRAP® (aflibercept)

ZALTRAP® este o proteină de fuziune recombinantă care acţionează ca un receptor solubil care se leagă de factorul de creştere al endoteliului vascular A (VEGF-A), VEGF-B şi de factorul de creştere placentar (PIGF), conform studiilor pre-clinice. VEGF-A este unul dintre mediatorii care contribuie la angiogeneză. VEGF-B şi PIGF, factorii de creştere aferenţi din familia VEGF, pot contribui, de asemenea, la angiogeneza tumorii. În Statele Unite, ZALTRAP este marcă înregistrată a Regeneron Pharmaceuticals, Inc.


În Statele Unite, ZALTRAP este aprobat sub denumirea locală ziv-aflibercept. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) a recomandat denumirea internaţională generică aflibercept pentru ZALTRAP. Solicitările privind autorizaţia de punere pe piaţă a ZALTRAP sunt evaluate şi de alte agenţii de reglementare din întreaga lume.


Despre Cancerul Colorectal

În întreaga lume, cancerul colorectal ocupă locul trei printre cele mai des diagnosticate tipuri de cancer la bărbaţi şi locul doi la femei, cu peste 1,2 milioane de cazuri noi diagnosticate în 2008. Unul dintre tipurile de cancer cu nivelul cel mai ridicat al mortalităţii, cancerul colorectal a fost responsabil pentru mai mult de 600.000 de decese în întreaga lume doar în anul 2008. Conform Societăţii Americane pentru Cancer, aproximativ 60% dintre cazurile de cancer colorectal sunt diagnosticate într-un stadiu local avansat sau metastatic. Deşi rata supravieţuirii în cazul unui stadiu precoce al bolii este relativ crescută, odată ce cancerul colorectal metastazează la distanţă, se estimează că supravieţuirea pe o perioadă de cinci ani va fi de 12%.