Coalitia globala pentru eradicarea bolilor tropicale neglijate prezinta raportul primului an de activitate
Intitulat “De la Promisiuni la Progrese”, raportul publicat la un an de la semnarea Declaratiei de la Londra privind bolile tropicale neglijate (NTD) prezinta inregistrarea unor succese importante in vederea indeplinirii obiectivelor de a controla sau eradica aceste boli pana in 2020
Partenerii globali impotriva bolilor tropicale neglijate (NTD) au inregistrat progrese importante in ultimii ani: mai mult de 40 de tari catre care s-au transmis planuri detaliate privind controlul sau eradicarea acestor boli, precum si companii farmaceutice mari care au donat mai bine de 1 miliard de doze de tratament pentru a acoperi in proportie de 100% nevoia de medicamente pentru tarile endemice. Aceste realizari sunt subliniate in cadrul raportului „De la Promisiuni la Progrese” (From Promises to Progress), publicatpentru a marca un an de la semnarea Declaratiei de la Londra (London Declaration), care a reunit parteneri din mediul privat si din sectorul public sub umbrela unui obiectiv comun, acela de a controla si elimina, pana in 2020, 10 boli tropicale neglijate.
„Perspectivele succesului nu au fost niciodata atat de puternice precum sunt acum”, a spus Dr. Margaret Chan, Director General al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Multe milioane de oameni sunt eliberate din mizeria si starea de invaliditate care au tinut prizoniere popoare de-a lungul secolelor. Cu toate acestea, progresele inregistrate recent au scos la iveala nevoi fara precedent: strategii de control mai nuantate si instrumente tehnice noi”.
Eforturile de colaborare dintre organizatiile din sectorul public si cel privat au avut ca rezultat succese majore in ceea ce priveste combaterea NTD, un grup de boli care ii afecteaza in mod disproportionat pe cei care traiesc in saracie, care desfigureaza si genereaza retragerea din activitate a mai mult de 1 miliard de oameni din 149 de tari si comunitati. Realizarile importante inregistrate in 2012 includ:
- Cele mai importante companii farmaceutice din lume au furnizat peste 1,12 miliarde de doze de tratament pentru bolile tropicale neglijate, mai mult cu 150 milioane de doze fata de 2011. Acest angajament satisface in totalitate nevoile crescute ale statelor endemice si elimina un obstacol cheie in succesul prevenirii si tratarii bolilor tropicale neglijate.
- 29 de tari au inceput sa primeasca medicamente pentru prevenirea sau tratarea viermilor intestinali transmisibili prin sol, ceea ce inseamna o crestere de la 46 milioane de medicamente furnizate in 2011 la 238 milioane in 2012.
- Marea Britanie a crescut cheltuielile pentru sectorul bolilor tropicale neglijate de la 24,7 milioane dolari in 2011 la 42,5 milioane dolari anul trecut, iar Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID) a majorat constant contributia in ultimii ani, ajungand la 89 milioane dolari in 2012. Aceste organizatii, precum si alti parteneri au alocat fonduri pentru a sustine programe integrate, a extinde si intensifica programele existente, a crea o harta a bolilor si a imbunatati strategia de realizare a programelor prin cercetarea si dezvoltarea de noi instrumente.
- Mai mult de 40 de tari au dezvoltat planuri integrate multi-anuale impotriva NTD, iar Brazilia, Burundi, Cameroon si Honduras au lansat propriile lor planuri.
- Doua teste de diagnostic a bolilor tropicale neglijate NTD au primit aprobarea agentiilor de reglementare: primul test rapid pentru diagnosticarea bolii somnului a fost lansat in decembrie 2012 si un nou test de diagnosticare rapida a filariozei limfatice va deveni disponibil pe piata in prima jumatate a anului 2013.
OMS a lansat recent cel de-al doilea raport privind NTD – „Sustaining the Drive to Overcome the Global Impact of Neglected Tropical Diseases” – care prezinta modalitatile de realizare a obiectivelor pentru 2020, identifica provocarile si planurile pentru fiecare boala tropicala neglijata. Impreuna, cele doua rapoarte ofera o metoda comuna utila comunitatii NTD.
Pentru a-si coordona eforturile si a urmari progresele inregistrate, partenerii au dezvoltat un raport care urmareste modul de realizare a angajamentelor Declaratiei de la Londra. Lansat in acelasi timp cu documentul „De la Promisiuni la Progrese”, raportul Declaratiei de la Londra cuprinde progresele inregistrate pana in prezent, zonele in care trebuie intensificate eforturile in vederea atingerii obiectivelor stabilite pentru 2020. In plus, cele doua rapoarte stabilesc criterii de referinta pentru inregistrarea reusitelor in 2013 si ajuta la stabilirea unei traiectorii catre atingerea obiectivelor in 2020.
„Un succes remarcabil impotriva bolilor tropicale neglijate poate fi inregistrat doar printr-o colaborare intre diferite sectoare: guverne, sponsori, reprezentanti ai industriei si ONG-uri”, a declarat Simon Bush, Presedintele Retelei NGDO pentru Bolile Tropicale Neglijate. „Observand cum comunitatea NTD depune eforturi enorme pentru a extinde tratamentele necesare, sunt increzator ca vom reusi sa scapam lumea de unele dintre cele mai grave boli”.
In plus fata de prezentarea realizarilor impotriva NTD, raportul „de la Promisiuni la Progrese” identifica si cateva lacune. Analizele preliminarii arata un decalaj de finantare anuala de 300 milioane dolari pentru implementarea proiectelor, care impiedica desfasurarea celor mai imporante initiative si pune in pericol viata a milioane de oameni. De aceea, partenerii trebuie sa consolideze capacitatea de implementare in tarile endemice pentru bolile tropicale neglijate, incluzand realizarea de investitii in crearea hartii bolilor si intensificarea activitatii de cercetare si dezvoltare de noi instrumente pentru a detecta , trata si preveni aceste afectiuni. Pentru a obtine schimbari durabile si pentru a aborda direct cauzele acestor boli, comunitatea NTD va trebui sa colaboreze cu sectoare precum apa, salubritatea si educatia.
Ca o dovada a angajamentului privind abordarea acestor lacune, aproape 500 de parteneri si grupuri de interes din diverse domenii s-au intalnit in luna noiembrie 2012 la sediul Bancii Mondiale pentru a discuta cum pot face fata provocarilor si pentru a reproduce cele mai bune practici in toate ariile terapeutice si toate tarile.
„Prin sustinerea Declaratiei de la Londra, anul trecut, un grup extins de parteneri s-au angajat sa dubleze eforturile noastre pentru a controla sau eradica bolile tropicale neglijate pana la sfarsitul secolului. Anul acesta, am vazut aceste cuvinte traduse in actiuni”, a spus Trevor Mundel, Presedintele Programului de Sanatate Globala din cadrul Fundatiei Bill & Melinda Gates. „Muncind impreuna, suntem pe drumul prin care vom proteja milioane de oameni in fata dizabilitatilor, a multilarii si mortii”.
„De la promisiuni la progrese” este prima editie a raportului anual privind angajamentul global pentru controlarea si eradicarea NTD. Textul integral al acestui raport si raportului de tip scorecard, precum si mai multe informatii despre lupta impotriva bolilor tropicale neglijate, pot fi gasite aici www.unitingtocombatntds.org.
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat