JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

100 de ani de la naşterea lui Emil Palade

Data de 19 noiembrie 2012 a marcat împlinirea a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade, a celui care a inclus România în lista ţărilor a căror nume s-a rostit la Karolinska, institutul unde se decernează Premiile Nobel.

Graţie activităţii sufletiste a membrilor Fundaţiei Spandugino, acest moment de referinţă s-a bucurat de celebrarea cuvenită, fiind punctat în ajunul centenarului, în atmosfera Aulei Palatului Cantacuzino, prin lansarea „Crestomaţiei de familie” – volum dedicat vieţii marelui cercetător român. Pentru ca această carte să existe s-au „îngrijit” într-un efort excepţional de documentare C.D. Zeletin, Radu Şerban Palade şi Anca Michaela Israil. Volumul înglobează o colecţie de texte adunate pe parcursul câtorva zeci de ani, oglindind personalitatea omului, medicului şi cercetătorului Palade. Acesta cuprinde astfel scrisori de familie, mărturii şi amintiri ale unor oameni care l-au cunoscut pe savant, interviuri şi articole din publicaţii de referinţă din ţară şi din străinătate, o colecţie de fotografii de familie, dar şi cercetări genealogice referitoare la familia Palade.

 „Alături de nume precum George Enescu sau Constantin Brâncuşi, George Emil Palade face parte dintr-o întreagă „generaţie pierdută” de personalităţi ale ştiinţei şi culturii noastre. Obligaţi de circumstanţele social-istorice ale vremii lor, aceştia au părăsit România, trăind şi profesând departe de pământul natal. Pe unii îi cunoaştem îndeaproape – le-am citit cărţile, le ştim biografia –, alţii ne-au rămas în continuare aproape străini, aşa cum s-a întâmplat şi cu George Emil Palade, deşi vorbim de primul laureat Nobel român din istorie. Cu atât mai legitimat apare atunci volumul de faţă, prilejuit de centenarul naşterii sale. Un volum dens, ce se întinde pe mai bine de o mie de pagini, menit să recuperze, în memoria românilor, imaginea savantului.” (<<Întâlnirile din bliblioteca ta>>, Ed. Spandugino, 2012)

Zi de referinţă pentru viaţa intelectuală a ţării, la oficierea sa şi-au adus aportul atât discursurile emoţionale ale academicianului Solomon Marcus, scriitorului şi profesorului C.D. Zeletin, profesorului Radu Şerban Palade şi doamnei Lavinia Spandonide, director al Editurii Spandugino, cât şi recitalul Chopin susţinut de renumita pianistă elveţiană Elisabeth Sombart.

Născut în 19 noiembrie 1912, la Iaşi, George Emil Palade este al doilea din cei trei copii ai lui Emil şi ai Constanţei Palade. Tatăl, Emil Palade (1885 - 1952), profesor de filosofie şi pedagogie şi director la Şcoala normală „Spiru C. Haret” din Buzău, s-a născut în cătunul Văratici al satului Şendreni din fostul judeţ Tutova, astăzi inclus în comuna Motoşeni, judeţul Bacău; mama, Constanţa (1886 - 1978), a fost de profesie institutoare.

În 1930 Palade se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde demonstrează calităţi speciale pentru anatomie patologica şi medicină internă, bucurându-se de aprecierea unor profesori de marcă, printre care se numără N. Gh. Lupu, Andre Boivin şi Fr. I. Rainer. Absolvă facultatea în 1936. În 1940 susţine teza de doctorat în medicină şi chirurgie, intitulată „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă”. În 1943 devine conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, condusă la momentul respectiv de profesorul Fr. I. Rainer, după ce parcursese etapele de preparator – încă din timpul studenţiei, asistent şi şef de lucrări.

În 1946 pleacă în SUA la Institutul (în prezent Universitatea) Rockefeller pentru Cercetări Medicale din New York unde contribuie la punerea la punct a metodei ultracentrifugării fracţionate, iar ulterior începe colaborarea cu Keith Porter si Philip Sieckewitz.

În 1952 creează pentru microscopia electronică aşa-numitul „fixator Palade”, constând din tetraxoid de osmiu 1% în tampon de veronal sodic. Între 1952 şi 1953 studiază şi descrie structura intimă a mitocondrei şi topografia unor enzime ale catenei de oxidoreducere celulară. În 1953 descoperă ribozomii, organite implicate în sinteza proteinelor, care, în onoarea sa, vor fi numite o vreme granulele sau corpusculii lui Palade (hotărâre adoptată în 1958, la prima reuniune a Societăţii de Biofizică). Împreună cu Keith Porter, descrie în1954 reticulul endoplasmic, precizându-i de asemenea şi funcţiile; tot în această perioadă pune la punct tehnica utocitoradiografiei. Împreună cu Marylin Farquhar si S.L. Wissing studiază permeabilitatea glomerulară.

În 1956 devine profesor de biologie celulară la Universitatea Rockefeller din New York, iar în 1961 devine şeful Departamentului de Biologie Celulară al Institutului Rockefeller din New York.

În 1964 i se decernează Premiul Passano. În 1966 i se conferă premiul Albert Lasker, cel mai prestigios premiu ştiinţific al Statelor Unite, fiind numit, cu prilejul decernării acestuia, „exploratorul unei lumi noi, al cărei principal cartograf rămâne”. Primeşte de asemenea Premiul Duckett, urmat în 1970 de Premiul Louia Gross Horwitz.

În 1972 devine profesor de biologie celulară la Universitatea Yale din New Haven, Connecticut, unde va conduce Departamentul de Biologie Celulară.

10 noiembrie 1974 este cel mai important moment al carierei sale: primeşte Premiul Nobel pentru Medicină, împreună cu profesorii Albert Claude, de la Universitatea Libera din Bruxelles şi Christian de Duve, de la Universitatea Rockefeller din New York, pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”; în Motivaţia Institutului Karolinska din Stockholm se afirmă că cei trei cercetători „au revoluţionat, prin lucrările lor, domeniul biologiei celulare, mai ales al componenţilor citoplasmei, a căror cunoaştere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii treizeci de ani”.

În 1975 vizitează România, împreună cu soţia sa, Marlyn Farquar, profesoară de biologie celulară, ocazie cu care Acad. Miron Niculescu îi înmânează însemnele de membru de onoare al Academiei Române. În 1979 vizitează din nou România, de această dată însoţit şi de Christian De Duve, pentru a participa la colocviul intitulat „Transportul macromoleculelor în sisteme celulare”, desfăşurat la Bucureşti. Se va mai întoarce în ţară, în mod repetat, vizitând cu precădere Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, care ulterior va primi numele discipolului său, Prof. Dr. Nicolae Simionescu, institut ale cărui cercetări le urmăreşte îndeaproape.

În data de 25 martie 1999 este organizat la Universitatea California din San Diego un Simpozion ştiinţific în onoarea lui G. E. Palade, la momentul respectiv decan în probleme ştiinţifice ale Universităţii; la Simpozion participă oameni de ştiinţă consacraţi de pe întreg mapamondul. Se adoptă hotărârea ca, în onoarea sa, Universitatea California să instituie bursele „The George Emil Palade Fellowship Fund”, urmând ca acestea să fie acordate pentru trei dintre cei mai buni cercetători.

Varianta integrală in ediția tiparită.