ONCOLOGIE

Al treilea studiu de fază III asupra regimului pe bază de Avastin şi-a îndeplinit obiectivul principal în cancerul ovarian

Roche a anunţat faptul că OCEANS, un studiu de fază III de evaluare a Avastinului (bevacizumab) în combinaţie cu chimioterapia (carboplatin şi gemcitabină) - urmat de continuarea utilizării numai de Avastin până la progresia bolii - la femeile cu cancer ovarian tratat anterior (recurent), sensibil la platină, şi-a îndeplinit obiectivul principal. Studiul a arătat că femeile care au primit o combinaţie de Avastin şi chimioterapie iar apoi tratament numai cu Avastin, au trăit mai mult în absenţa progresiei bolii în comparaţie cu femeile care au primit numai chimioterapie. Nu au existat observaţii noi privitoare la siguranţă, iar evenimentele adverse au fost concordante cu cele observate în studiile pivotale anterioare pentru Avastin.