NEUROLOGIE
Epilepsia rezistentă la tratament: noi abordări și perspective de tratament
Epilepsia rezistentă la tratament tinde să se profileze ca o entitate patologică şi terapeutică distinctă în peisajul afecţiunilor neurologice actuale, acest fapt justificând atenţia din ce în ce mai mare care îi este acordată.
Aceasta a fost – astfel – şi subiectul întâlnirii medicale educaţionale organizate la sfârşitul acestei primăveri de către GlaxoSmithKline la centrul de conferinţe al Hotelului Ramada din Bucureşti. La întrebarea „Există o abordare raţională a tratamentului farmacologic al epilepsiei rezistente la pacienţii adulţi?” au încercat să răspundă Jerzy Daniluk (GSK), József Janszky (Ungaria), Cristina Panea (România), Ioana Mândruţă (România), Kálmán Füle (Ungaria) şi Gabriela Timarova (Slovacia).
Epilepsia afecteaza 3,4 milioane de europeni şi peste 50 de milioane de oameni la nivel mondial, fiind a doua tulburare neurologică din punct de vedere al frecvenţei. Aproximativ 90% dintre persoanele care suferă de epilepsie trăiesc în ţări aflate în curs de dezvoltare, unde incidenţa afecţiunii este aproape de 2 ori mai mare în comparaţie cu ţările dezvoltate (unde sunt înregistrate 40 – 70 de noi cazuri de epilepsie în fiecare an, raportat la 100.000 de persoane). Totodată, în ţările în curs de dezvoltare, 75% din pacienţii epileptici nu beneficiază de tratamentul necesar. Potrivit estimărilor, între 4 si 10 pacienţi (la fiecare 1.000 de persoane) suferă de forme active de epilepsie, care se manifestă prin crize fără o cauza identificabilă. La nivel mondial, 10% dintre oameni au o criza convulsivă de-a lungul vieţii şi suspectează ca ar putea fi afectaţi de epilepsie, deşi tulburarea presupune în fapt recurenţa crizelor convulsive.
În România, conform datelor statistice din 2004 ale Ministerului Sanatatii, numărul persoanelor care suferă de epilepsie se ridică la 82.000, însă estimările medicilor indică faptul că numarul real este mult mai mare, ridicându-se probabil la 500.000 de bolnavi.
Varianta integrală in ediția tiparită.
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat