JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE
Prof. Dr. Maria Moța: “Am încercat, în tot cursul carierei, să respect cu sfințenie un jurământ personal. Mult mai dur decât cel al lui Hipocrate”
Doamna profesor Maria Moța este președintele ales al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, dar și unul dintre cei mai implicați lideri de opinie din diabetologia românească. Înainte de a-și începe mandatul de președinte la Societate, am provocat-o pe doamna profesor Moța la un moment de bilanț și la un exercițiu al așteptărilor. A acceptat să privească în trecutul, prezentul și viitorul specialității, care în ultimele decenii și pentru mult timp de acum încolo se împletesc cu destinul său profesional. Pentru doamna profesor Moța, medicina este o chestiune de vocație, de destin și de Jurământ. Personal și al lui Hipocrate, pe care îl respectă cu sfințenie.
Cred că a fost un destin alegerea carierei medicale. De când mă știu, m-am comportat ca un medic: mi-a plăcut să ascult problemele tuturor și să-i ajut; mergeam cu o plăcere incredibilă la medic, de câte ori aveam probleme, cunoșteam toate suferințele medicale ale celor din jur și încercam să îi ajut. Ideea de a-i susține pe cei aflați în suferință a crescut exponențial cu vârsta; copil fiind, tatăl meu a demarat lupta cu o boală grea, necesitând peste 20 de intervenții chirurgicale. Am gândit atunci și am încercat, în tot cursul carierei, să respect cu sfințenie un jurământ personal, mult mai dur decât cel al lui Hipocrate. Am încercat să dărâm toate barierele ridicate de viață, începând cu opoziția părinților mei, care mă considerau un copil prea zburdalnic pentru a deveni medic; apoi, medicul meu de familie mi-a spus că medicina este foarte grea și nu îmi recomanda să îmbrățișez o astfel de carieră; aceste argumente m-au îndârjit foarte mult și în mintea mea de copil era tot mai clar că voi urma medicina.
Dirigintele meu și în același timp profesorul meu de biologie, Sandu Gheorghe, un profesor model, care mi-a marcat viața, a fost singura persoană care a descoperit în mine calitățile viitorului medic și mi-a recomandat insistent să devin medic. Nu am avut un model printre rudele apropiate, nu știam ce înseamnă a fi medic, dar simțeam că înseamnă un alt mod de a trăi, nu o meserie. Nu am avut nicio altă dorință sau opțiune. Mergeam des la medic, uneori exagerând acuzele, și îmi plăcea să urmăresc pacienții și doctorii. Mă bucurăm mult când vedeam fețele medicilor, luminoase, dar și preocupate în același timp. Nu m-am temut niciodată de boală, ci de reacția pacientului și a familiei la boală. Îmi imaginam, pe atunci, cât de frumos ar fi ca pacientul să își expună suferința cu încredere, iar medicul să fie deschis, să nu uite să zâmbească și să privească pacientul în ochi.
Varianta integrală in ediția tiparită.



O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”


Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9


Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie



Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat
