BOLI CRONICE
România: încercarea de adoptare a noii conduite europene privitoare la bolile cronice netransmisibile
În acord cu dezbaterile de la nivel mondial, în perioada 24 – 25 februarie 2012, la Bucureşti a fost organizat primul eveniment menit să abordeze bolile secolului XXI din perspectiva celor mai noi metode de diagnostic, tratament, prevenţie şi monitorizare – Congresul Naţional Bolile Cronice Netransmisibile.
Evenimentul a fost focalizat asupra celor mai frecvente boli care se încadrează în această sferă patologică: bolile cardiovasculare, diabetul şi obezitatea, bolile cronice pulmonare şi astmul, cancerul. „Am luat iniţiativa organizării acestui eveniment având în vedere strânsa legătură dintre afecţiunile cronice netransmisibile, care impune o abordare pluridisciplinară a acestora. Prevalenţa bolilor cronice netransmisibile este îngrijorătoare pe de-o parte şi o provocare pe de alta.
Monitorizarea pacienţilor cu boli cronice netransmisibile, informarea medicilor specialişti în aceste afecţiuni despre cele mai noi metode de diagnostic şi tratament, informarea pacienţilor despre metodele de prevenţie şi control al acestor boli constituie tot atâtea priorităţi în contextul unor afecţiuni a căror incidenţă este în continuă creştere atât în România, cât şi la nivel mondial. Iniţiativa organizării unui eveniment care are ca scop dezbaterea modalităţilor eficiente de prevenţie şi management modern al celor mai întâlnite boli cronice netransmisibile a apărut dintr-o necesitate firească de a lua atitudine împotriva problemei de sănătate a secolului XXI.
Sper ca această manifestare ştiinţifică să devină una anuală şi aşteptată de specialiştii din aceste domenii şi să atragă atenţia asupra ameninţării pe care o constituie bolile cronice netransmisibile la adresa sănătăţii publice”, a declarat Preşedintele Conferinţei, prof.univ.dr. Nicolae Hâncu.
Varianta integrala in editia tiparita.



O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”


Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9


Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie



Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat
