Miile de copii români cu vârste cuprinse între 0-4 ani care suferă anual arsuri vor putea beneficia de terapii de ultimă oră ca urmare a proiectului de perfecţionare a cadrelor medicale demarat de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” la începutul acestui an.
Bucuresti, 15 martie 2012 – Proiectul „Perfecţionare în terapia medico-chirurgicală de urgenţă a arsurilor pentru copii de vârstă mică (0-4 ani) la nivel multiregional” îsi propune să scadă sub 1% indicele de mortalitate la cazurile specializate de arsuri din toate unitătile medicale care vor beneficia de instruire.
Accidentele de arsură reprezintă o problemă gravă de sănătate publică, care în plus are un grad ridicat de potentiale consecinte pe termen mediu si lung precum si de aparitie a necesitătii unor terapii ulterioare.
În special la vârstele mici, arsurile reprezintă un risc vital major, în directă proporţie cu suprafaţa afectată, pe lângă alte consecinte precum handicapul biologic sau afectiunile si traumele care însotesc astfel de accidente.
„Anual, 12.000 de copii români suferă arsuri, iar dintre acestia peste 2.500 sunt pacienti cu vârste cuprinse între 0-4 ani încadrati ca urgente medico-chirurgicale majore. Necesitatea ca acesti pacienti să poată beneficia de terapie medico-chirurgicală de urgentă de ultimă oră, armonizată la nivelul unitătilor din România a fost fundamentul acestui proiect” a declarat Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
Realizat prin intermediul unor cursuri de perfectionare realizate fie în sistem de videoconferintă sau folosind elementele specifice unei platforme de e-learning, proiectul „Perfecţionare în terapia medico-chirurgicală de urgenţă a arsurilor pentru copii de vârstă mică (0-4 ani) la nivel multiregional” (www.chirurgie-plastica-copii.ro) îşi propune ca până în luna octombrie 2012 să ofere informatiile unui număr de 1690 cadre medicale de pe întreg teritoriul României (560 medici si 1130 asistente).
În plus, printre rezultatele prognozate ale acestui proiect se mai numără:
- Scăderea sub 1% a indicelui de mortalitate la cazurile spitalizate în unitătile participante;
- Cresterea cu 30% a indicelui de performantă clinică la nivelul unitătilor medicale;
- Cresterea cu 5% a indicelui de performantă economică (prin care se reduc durata si cheltuielile de spitalizare, precum si costurile post-arsură pentru reconstructie si reabilitare);
- Cresterea indicelui de performantă socială, prin faptul că sistemul permite acordarea unui tratament competent si eficient de către personalul medical specializat;
- Omogenizarea conduitei terapeutice la nivelul unitătilor medicale participante, la nivelul standardelor existente în unitătile similare din Uniunea Europeană.
„Prin acest proiect ne propunem perfectionarea cadrelor medicale implicate în astfel de cazuri si în acelasi timp accelerarea procesului de utilizare a noilor metode, tehnologii si echipamente medicale avansate în tratamentul local al arsurilor care utilizează pansamentele biologice si sintetice” a adăugat Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
***
Proiectul „Perfecţionare în terapia medico-chirurgicală de urgenţă a arsurilor pentru copii de vârstă mică (0-4 ani) la nivel multiregional” vizează cadrele medicale de pe întreg teritoriul României si este realizat de către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” în parteneriat cu Clinica de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă - Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Constanţa si Spitalul clinic de copii Braşov.
Până în prezent, în cadrul acestui proiect au fost derulate 6 sesiuni de cursuri şi au fost instruiţi 520 de cursanţi
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat