73% dintre români au renunţat în 2010 la îngrijire medicală din cauza lipsei banilor


În anul 2010, 73.4% dintre români nu au mers la medic atunci când au avut nevoie din cauza costurilor pe care o astfel de vizită le implică.*

,,Această cifră ar trebui să atragă atenţia autorităţilor şi să ridice multe semne de întrebare. Mai ales că vorbim de milioane de români care nu au apelat la medic atunci când au fost bolnavi, de teama costurilor ridicate ale analizelor şi medicamentelor, şi care, deşi lunar îşi plătesc contribuţia de sănătate, nu merg la un consult medical decât atunci când starea lor de sănătate se agravează.” a declarat Cristian Lutan, Director Executiv Adjunct Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).


Femeile au renunţat mai uşor la îngrijirea medicală de care aveau nevoie la un moment dat, 74.9% din respondente declarând că nu au consultat un medic specialist din motive financiare.

În ceea ce priveste categoriile de vârstă, 89.4% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15-24 de ani nu au mers la medic atunci când au avut nevoie. La polul opus, cel mai greu sunt dispuse să renunţe la îngrijire medicală persoanele cu vârsta între 35 – 49 de ani. Astfel că, 70.2% dintre respondenţi au declarat că nu au vizitat medicul atunci când au avut nevoie, din raţiuni economice.

,,Acest lucru are un impact asupra societăţii, pentru că un om bolnav nu va avea aceeaşi contribuţie la economia naţională ca un om sănătos. Studiile arată că fiecare 100 de români pierd 16 ani de viaţă activă din cauza condiţiilor precare ale sistemului de sănătate**Iar această situaţie nu este una recentă. Conform unui raport făcut de Banca Mondială în anul 2005 privind sistemul de sănătate din România, gospodăriile cu venit minim pe economie erau de două ori mai dispuse să renunţe la îngrijire medicală decât celelalte.” a declarat Cristian Lutan, ARPIM.


Situaţia este îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât are la baza principala problemă a sistemului sanitar – subfinanţarea. La nivel european, România se situează printre ultimele locuri la capitolul cheltuieli cu sănătatea per capita, alocând 600 Euro, în timp ce media europeană este de 1800 Euro. România se află pe ultimul loc în Europa şi în ceea ce priveşte procentul din PIB alocat sănătăţii - 3.6%, care este de două ori mai mic decât media europeană, de trei ori mai mic decât Franţa, care se află în fruntea clasamentului alocând peste 9% din PIB si sub media tărilor africane.


* Conform Institutului Naţional de Statistică
** Conform studiului realizat de Institutul de Prognoză Economică