Adenomul de prostată pe agenda EAU 2012: ce rol au profesioniștii din domeniul medical pentru un management optim al bolii


În cadrul ediției din acest an a Congresului Asociației Europene de Urologie, desfășurat la Paris, un spațiu important al dezbaterii a fost ocupat de patologia benignă și malignă a prostatei.

Mark Emberton

În cadrul unui eveniment organizat de compania GSK, profesorul Mark Emberton (foto) și dr. Bert Jan de Boer au adus în atenție problema responsabilității în cadrul managementului hiperplaziei benigne de prostată.


Scăderea calității vieții


Hiperplazia benignă de prostată este una dintre cele mai frecvent întâlnite boli ale bărbatului cu vârsta peste 65 de ani. Simptomatologia din HPB determină o afectare a calității vieții bărbatului, după cum urmează:

  1. tulburări ale somnului
  2. restricționarea activităților sociale, de relaxare, de participare la evenimente
  3. tulburarea vieții sexuale
  4. impact psihologic major, cu anxietate și fenomenele asociate - afectarea partenerei de viață, din cauza modificărilor în ritmul somnului și a activităților de zi cu zi

Expresia îngrijorării, în cifre


57% dintre bărbați se tem de complicațiile pe termen lung ale bolii

67% dintre bărbați afirmă că se tem de complicațiile HBP, care ar putea să ducă la necesitatea unei intervenții chirurgicale


Cum pot ajuta medicii cu adevărat?


Pe scurt, încurajând dialogul cu pacientul. Aceasta a fost concluzia principală desprinsă din discuția cu cei doi lideri de opinie. Datele din studii arată că implicarea pacientului duce la îmbunătățirea răspunsului terapeutic și la scăderea impactului simptomelor bolii.

Un aspect important, subliniat de cei doi vorbitori, a fost aplicarea I-PSS (International-Prostate Symptom Score), un chestionar simplu, validat clinic, care poate oferi rapid o orientare specifică despre gradul de severitate a simptomelor.


Pe larg despre acest subiect, în ediția tipărită din luna martie a revistei Hipocrate.


Mai multe informații despre EAU 2012, pe www.mariusgeanta.ro.