Arhiva | | Arhiva stiri
Preventia bolilor cronice netransmisibile în România
Statistici alarmante! Organizatia Mondială a Sănătătii estimează că 21.4 milioane de oameni vor suferi de cancer si 438 de milioane vor fi diabetici, în timp ce Jurnalul Mondial de Obezitate anticipează că obezitatea va afecta 1.12 bilioane de persoane, iar 2.16 bilioane vor fi supraponderali în 2030. Pentru a preîntâmpina atingerea acestor date îngrijorătoare, comunitatea medicală română s-a reunit în a doua zi a Congresului Bolile Cronice Netransmisibile pentru a discuta despre organizarea preventiei bolilor cronice netransmisibile în tara noastră.
”Principalii factori de risc în apariţia bolilor cronice netransmisibile sunt lipsa activitătii fizice, alimentatia nesănătoasă, fumatul si consumul de alcool. Pe lângă aceste cauze, există si determinanti socio-economici, cum sunt sărăcia si poluarea. Este esential ca oamenii să constientizeze cât este de importantă preventia acestor boli si să încerce să îsi schimbe componentele dăunătoare din stilul de viată”, a declarat prof.univ.dr. Amorin Popa, presedinte Comisia de Diabet din Ministerul Sănătătii.
A doua zi de congres a fost axată pe patru sesiuni paralele destinate principalelor grupe de boli cronice netransmisibile. Sesiunea referitoare la preventia bolilor cardiovasculare si cerebrovasculare a fost moderată de prof.univ.dr. D. Vinereanu (preşedinte Comisia de Cardiologie din Ministerului Sănătăţii), prof.univ.dr. Ovidiu Băjenaru (presedinte Societatea de Neurologie din România) si prof.univ.dr. Ioan Bruckner (presedinte Societatea Română de Medicină Internă). Această sesiune a inclus discutii despre preventia cardiovasculară în România, ce se poate face la nivel de spital, implementarea unitătilor de urgente neurovasculare, precum si despre ce trebuie să facă medicii de familie pentru prevenţia primară şi secundară a bolilor cerebrovasculare.
Avându-i ca moderatori pe prof.univ.dr. Amorin Popa (presedinte Comisia de Diabet din Ministerul Sănătătii) si pe prof. univ.dr. Eugen Moţa (presedinte Societatea Română de Nefrologie), sesiunea dedicată preventiei diabetului zaharat, obezitătii si nefropatiilor a adus în prim-plan: prevenţia diabetului zaharat tip 2, prevenţia populaţională sau a grupelor de risc în diabetul zaharat, obstacole în prevenirea diabetului zaharat, screeningul diabetului zaharat tip 2, abordarea profilactică a complicaţiilor diabetului, profilaxia bolii renale diabetice, screeningul bolii renale diabetice în România si strategii de preventie a obezitătii.
Discutiile referitoare la preventia cancerelor au fost moderate de conf.univ.dr. Alexandru Irimie (rector Universitatea de Medicină si Farmacie ”Iuliu Hatieganu”, presedinte al Comisiei de Oncologie din Ministerul Sănătătii) si conf.univ.dr. Lucian Miron (presedinte Comisia de Oncologie din cadrul Colegiului Medicilor din România). Temele prezentate au inclus: stadiul actual al reorganizării registrelor regionale de cancer, situaţia programelor organizate de screening ale cancerelor, metode de patologie moleculară în screeningul cancerelor, profilaxia neoplaziilor maligne, profilaxia medicamentoasă a cancerului mamar pentru pacientele cu risc ridicat, rolul biomarkerilor în monitorizarea tumorilor solide, monitorizarea complexă în leucemia mieloidă cronică, dar si crearea unor colaborări eficiente între mediul academic, industrie şi pacienţi.
Moderată de prof.univ.dr. Florin Mihălţan (presedinte Societatea Română de Pneumologie), sesiunea centrată pe preventia bolilor pulmonare cronice a avut ca subiecte: prevalenţa bolilor respiratorii obstructive în România, educaţia terapeutică pentru optimizarea stilului de viaţă, GARD (Global Alliance Against Chronic Respiratory Diseases) si realităţile româneşti, precum si diagnosticul si monitorizarea sindromului de apnee în somn.
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat