Editorial de excepţie Prof. Dr. Evelina Moraru: “Lumea medicală e dominată de războaie în contrast cu scopul ei final, sănătatea”

Se sfârşeste toamna începută cu promisiuni de soare blând şi culori neasemuite. Înaintea iernii, măcar de ne-am putea păstra focul lăuntric când în fiecare zi frunzele cad cucernic lângă tulpinile monumentale ale copacilor în grădini triste. Cred că în toată ţara se susţin în această perioadă teze de doctorat. Reglementările severe în privinţa publicaţiilor care să autentifice valoarea studiilor personale ale doctoranzilor a declanşat o cursă contra cronometru pâna la întâi martie, dată după care vor fi necesare două lucrări indexate ISI. Lumea dezbaterilor de idei s-a mutat în cea a tehnicilor de supravieţuire ştiinţifică.

Surescitările lumii ştiintifice măresc neplacerile frigului şi neliniştea crizelor majore. Pentru unii, depăşirea limitelor pare imposibilă şi teritorii ale micilor sau marilor războaie apar în orice colţişor de lume sau de minte: rezidenţii mai încearcă odată pentru a prinde o altă specialitate, cei din ani mari aplică pentru burse externe, specialiştii tineri caută febril posturi şi noi speranţe.
Cel mai dureros este să asist la plecarea doctoranzilor cu frecvenţă, ajunşi doctori fără rezidenţiat; ataşaţi de specialitatea în care au lucrat ani la rând, s-a întâmplat pentru unii dintre ei să nu aibă rezidenţiat în acelaşi domeniu. Energia pierdut, după unele opinii, se va transforma, sper eu, în motivaţie pentru o încercare care va fi reuşită. Ne-am ataşat reciproc, iar în unele cazuri ei au demonstrat calităţi reale de practicieni pasionaţi.

În drumul dificil de parcurgere a şcolii doctorale, publicaţii, statistici s-a uitat de rigorile stagiilor şi acest aspect se mută incet, încet pe domeniul activităţii didactice cu studenţii.

Cândva, pierdeam nopţi de grijă cu gândul la stagiile viitoare, la schimbarea stagiilor. Aflam cum se numeau asistenţii, cât de severi erau, profesorii erau nişte zei, dar ştiam până şi numele asistentei şefe...

Cursul predat de profesor devenea ceasul sacru, de neclintit, trăit acolo, în bancă, în ritmul ideilor. Cu mâna transpirată sau îngheţată, după anotimp, notam gândul, neliniştea şi meticulozitatea profesorilor, notam în ritmul inimilor noastre descoperirea unui drum greu, atât de mult s-au schimbat toate, dar oare neapărat în bine?

Contează toate opiniile noastre, dar le cunoaştem oare, schimbăm cu adevărat idei între noi?

Nu poţi cuprinde adăvarul în chenarul unei singure minţi, dar dacă doctoranzii şi echipele de cercetare se străduiesc să descifreze preţiozităţi ale descripţiilor statistice, folosesc limbajul academic neutru şi rece, transformă în cifre nu doar cantitatea, ci şi calitatea unor  fenomene, asta înseamnă realmente progresul?

Condiţia de succes se măsoară în lucrări, publicaţii şi doar rar mai furăm parcă satisfacţia unui caz trăit şi rezolvat. Tot mai pragmatici şi speculative, ne dorim citări, recunoaşteri, ba chiar premiul Nobel, măcar o nominalizare, ceva....

Totusi, şi Nobelul a avut o balanţă de specialităţi ştiinţifice şi Nobelul luptei pentru pace, sub nenumărate aspecte... Valoarea ideilor nu are graniţe.

Dupa 1901, când a fost creat, Premiul Nobel a fost decernat  unui numar de 44 femei; dintre acestea, zece pentru fiziologie sau medicină şi cinsprezece pentru pace.

Bertha von Suttner a fost prima femeie laureată Nobel pentru pace în anul 1905. Pacifistă radicală, a rămas prietena apropiată a lui Alfred Nobel, chiar dacă doar o scurtă perioadă au lucrat împreună în Paris, în anul 1876. Scriitoarea a publicat un roman pacifist echivalent forţei avute de “Coliba unchiului Tom”, ca şi roman pacifist, roman cu titlul “Jos armele”( Lay Down Your Arms !1889).

Este interesant de ştiut că influenţa acestei doamne a fost enormă pentru destinarea unui Premiu Nobel luptei pentru pace; ca o replică a forţei sentimentului de bine necesar, alături de strălucirea minţii şi aplicaţiile acestei străluciri. Cauza păcii ar trebui să guverneze şi atitudinile noastre generale sau specifice. Trăim vremuri atât de solicitante pentru echilibrul afectiv şi spiritul pozitiv!

Bertha von Suttner a murit înainte ca Europa să fie aruncată de circumstanţele cunoscute în primul război mondial.

Carta naţiunilor unite începe cu celebra frază: “Noi, popoarele naţiunilor unite....” - se comentează  pe bună dreptate că ţările incluse nu sunt deloc unite....

Lumea medicală e dominată de războaie în contrast cu scopul ei final, sănătatea.