Arhiva | | Arhiva stiri
Pradaxa, în ghidurile practice de referinţă ACCF/AHA/HRS pentru fibrilaţia atrială
Dabigatranul etexilat se află în prim planul unei noi generaţii de anticoagulanţi orali/inhibitori direcţi ai trombinei (DTI), ţintind o importantă necesitate medicală nerezolvată în prevenirea şi tratamentul bolilor tromboembolice acute şi cronice.
Efectele antitrombotice potente sunt obţinute prin inhibarea directă şi specifică a activităţii trombinei (atât liberă cât şi legată, în fazele coagulării), trombina jucând un rol enzimatic central în procesul responsabil pentru trombogeneză. Prin contrast cu antagoniştii de vitamină K, cu acţiune variabilă prin intermediul unor diferiţi factori de coagulare, dabigatranul etexilat asigură o anticoagulare eficientă, predictibilă şi consecventă, cu un potenţial redus de interacţiuni medicamentoase şi fără interacţiuni cu alimentele, nefiind necesară nici monitorizarea de rutină a coagulării şi nici ajustarea dozei.
Pradaxa a fost aprobată în SUA de către FDA în luna octombrie a anului trecut, pentru reducerea riscului de accident vascular cerebral şi de embolism sistemic la pacienţii cu fibrilaţie atrială non-valvulară, fiind în prezent singurul tratament aprobat în SUA care a demonstrat reduceri semnificative ale riscului de accident vascular în comparaţie cu warfarina. Pradaxa 150 mg capsule cu administrare de două ori pe zi s-a dovedit a reduce accidentele vasculare cerebrale şi emboliile sistemice cu 35 % mai mult faţă de reducerea obţinută cu warfarină, dozată la un INR ţintă de 2,0 – 3,0. Efectele obţinute cu Pradaxa în comparaţie cu warfarina au fost mai evidente la pacienţii cu niveluri mai reduse ale controlului valorilor INR.
„Ghidurile de management al fibrilaţiei atriale au fost actualizate după aprobarea dabigatranului pentru a reflecta un consens al opiniilor experţilor cu privire la rolul acestui important nou tratament”, a afirmat Eric Prystowsky, director al Laboratorului Clinic de Electrofiziologie din cadrul Spitalului St. Vincent din Indianapolis. „Felicit comitetul care a emis ghidurile pentru că a acţionat în mod atât de rapid pentru a include dabigatranul în postura unei importante opţiuni terapeutice pentru reducerea riscului de accident vascular cerebral la pacienţii cu fibrilaţie atrială non-valvulară. Pentru prima dată în ultimele decade, medicii dispun de o alternativă la warfarină pentru această populaţie de pacienţi”.
Pentru reducerea riscului de accident vascular cerebral, Ghidurile actualizate de practică pentru managementul pacienţilor cu fibrilaţie atrială recomandă Pradaxa drept alternativă utilă la warfarină pentru pacienţii cu forme de fibrilaţie atrială paroxistică până la permanentă şi cu factori de risc pentru accident vascular sau embolism sistemic, care nu au o valvă cardiacă protetică, boală valvulară semnificativă hemodinamic, insuficienţă renală severă sau boală hepatică avansată.
„Actualizarea rapidă a ghidurilor după aprobarea Pradaxa de către FDA demonstrează importanţa existenţei unei alternative pentru warfarină în fibrilaţia atrială non-valvulară”, a spus Christopher Corsico, M.D., MPH, director medical, Boehringer Ingelheim Pharmaceuticals, Inc. „Compania Boehringer Ingelheim este mândră să ofere acest nou tratament inovator, care a demonstrat o reducere semnificativă a riscului de accident vascular cerebral faţă de warfarină la pacienţii cu fibrilaţie atrială non-valvulară”.

O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat