Conferinţa Naţională Managementul Dislipidemiilor


Noi perspective despre managementul si tratamentul dislipidemiilor!

Ediţia a II-a, 19 noiembrie 2011

Speakeri de înalt prestigiu si peste 350 de medici cardiologi, diabetologi, internisti si rezidenti au participat la cea de-a doua editie a Conferintei Nationale Managementul Dislipidemiilor, un eveniment stiintific organizat sub egida Federatiei Române de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. Evenimentul a abordat dislipidemiile dintr-o perspectivă multidisciplinară, cu scopul de a dezbate cele mai noi informaţii legate de managementul, diagnosticul şi tratamentul acestei afecţiuni.

Dislipidemiilor

Dislipidemiile sunt  anomalii metabolice frecvente şi un important factor de risc cardiovascular care afectează în prezent, conform specialistilor, peste o treime din populaţia României. Din ce în ce mai mulţi tineri, uneori sub 30 de ani, prezintă dislipidemii. De cele mai multe ori, dislipidemiile – modificări calitative sau cantitative ale metabolismului lipidic – apar împreună cu alte afecţiuni, precum diabetul zaharat de tip 2, obezitatea si hipertensiunea arterială. Studiile recente au subliniat implicarea dislipidemiilor în afecţiuni nu doar din sfera cardiologiei, diabetologiei, nutriţiei, ci şi în patologii din sfera gastroenterologiei, hepatologiei, nefrologiei, reumatologiei, neurologiei.

Bolile cardiovasculare – trendul epidemiologic actual(prof.univ.dr. Dan Gaiţă), 10 ani de ATP III (prof.univ.dr. G.A.Dan),6 luni de la lansarea ghidului ESC(prof.univ.dr. Doina Dimulescu), Este posibilă prevenirea dislipidemiilor? (prof.univ.dr. Amorin Popa),Aspecte de farmaco-economie în controlul dislipidemiilor(conf.univ.dr. Romulus Timar), Tratamentul cu statine(conf.univ.dr. Gabriela Roman), Refacerea endoteliului vascular - o ţintă practică. Sulodexide: sinergism cu statinele? (prof.univ.dr. Maria Mota), Re-evaluarea rolului colesterolului alimentar(prof.univ.dr. Gabriela Radulian)au reprezentat doar câteva dintre temele de dezbatere care au fost prezentate participanţilor la eveniment.

Prof.univ.dr. Dan Gaită a vorbit în cadrul manifestării despre incidenţa crescută a  bolilor cardiovasculare în România şi a punctat faptul că în aceste circumstante oameni trebuie să îsi calculeze nivelul de risc, pentru a preveni posibilitatea aparitiei acestor afecţiuni.

Prof.univ.dr. Amorin Popa, Presedintele Comisiei de Diabet din Ministerul Sănătătii, a atras atentia asupra faptului că dislipidemiile pot fi prevenite prin adoptarea unui regim de viată sănătos si prin reducerea factorilor de risc.

Prof.univ.dr. Maria Mota, Presedintele ales al Societătii Române de Diabet, a subliniat faptul că se impune o educatie a populatiei generale, dar în mod special a grupurilor cu risc crescut, pentru optimizarea stilului de viată, raportat la faptul că dislipidemiile sunt o problemă de sănătate publică.

Tot în cadrul Conferintei Nationale Managementul Dislipidemiilor, prof.univ.dr.Gabriela Radulian a prezentat tema Re-evaluarea rolului colesterolului alimentar si de asemenea a subliniat faptul că obiceiurile alimentare trebuie schimbate un timp îndelungat, nu doar pentru o perioadă scurtă de timp.

 

Co-Preşedinţii evenimentului au fost prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, Preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi prof.univ.dr. Dan Gaiţă, Preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.

„Cea de-a doua editie a Conferintei Naţionale Managementul Dislipidemiilor s-a bucurat de un interes crescut în rândul medicilor, drept dovadă si numărul foarte mare de medici care au dorit să participe la acest eveniment. Reusita acestui eveniment a fost dată si de faptul că dezbaterile stiintifice au fost extrem de interesante prin abordarea de subiecte legate de prevenirea şi tratamentul dislipidemiilor, toate acestea constituind informaţii de elită şi de referinţă în domeniul cardiologiei, diabetului, nutriţiei şi bolilor metabolice”, a declarat prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, Preşedintele evenimentului şi Preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice

Dintre companiile partenere ale celei de-a doua editii a Conferintei Nationale Managementul Dislipidemiilor amintim: Abbott, Dobrogea Grup, Becel, Alfa Wassermann, Sanofi Aventis, Vel Pitar, Farmaciile Dona.

Parteneri media strategici: Sanatatea TV.ro si ComunicateMedicale.ro

Parteneri media: Hipocrate, Explore Medicine TV, Doctor Bun, Medic.ro, Saptamana Medicala, I-medic.roGalenus, Slab sau Gras, Senso TV, Farmacia Ta, SfatulMedicului.ro, MedicalManager.ro, Formare Medicala, Ziarul Medicului de Familie, E-jobs.