Al IV-lea Congres National de Psihiatrie
Congresul organizat de Societatea Română de Psihiatrie şi Psihoterapie a reprezentat un eveniment de mare anvergură pentru medicina românească, fiind organizat sub motto-ul ‚2 decenii de initiative şi realizări în psihiatria din România (1990-2011)’
Cei 876 de participanti au avut ocazia să asiste la prelegeri sustinute de 60 de specialişti români şi străini, dintre care amintim pe Prof Dr. Pedro Ruiz (SUA), Preşedintele World Psychiatric Association (Asociatia Mondială de Psihiatrie) şi Preşedintele viitorului Congres Regional WPA 2013 organizat în România, pe Prof Dr. Eliot Sorel (SUA), Co-Chairman al Comitetului Ştiintific al Congresului Regional WPA 2013, Prof Dan Prelipceanu, Preşedintele Comitetului National de Organizare, Prof. Pompilia Dehelean, Preşedinta Asociatiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie şi Prof. Tudor Udriştoiu, Comisia pentru Sănătate, Senatul României.
„După perioada 1944-1948 a existat o “deschidere” către psihiatrie, prin transformarea cazărmilor în spitale de psihiatrie. Astăzi, când clădirea unui spital de psihiatrie este retrocedată, aşa cum este spitalul la care lucrez, locul care mi s-a oferit este tot într-o cazarmă dezafectată, în secolul XXI, în plin progres. Viziunea nu diferă de acum 50-70 de ani: cazarma e bună pentru psihiatri. […] Organizatia Mondială a Sănătatii, pentru 2020, anticipează că depresia va deveni a II-a cauză de morbiditate în lume. Creşte anxietatea, cresc crizele de atac de panică, cresc afectiunile psihice care sunt conditionate de factori exteriori: stres,nesigurantă etc.” (Prof Dr. Pompilia Dehelean)
„În România, pentru a acoperi nevoile în psihiatrie, ar fi nevoie de 350 de psihologi clinicieni, 600 de psihiatri si inversarea raportului de psihiatri din spital versus cei din ambulatoriu, pentru că acum sunt concentrati majoritatea în spital. Prin planul de actiune al Ordinului Ministrului Sănătătii din 2006, au fost planificate să fie înfiintate până în 2013, 140 de centre comunitare de psihiatrie. După intrarea în Europa, nu s-a mai făcut nimic. La noi există acum tot atâtea centre câte erau si acum 10 ani ba mai putine, în jur de 30. Iar medicii nu sunt decidenti în ceea ce priveste reforma psihiatrică.” (Prof. Dr. Dan Prelipceanu).
Congresul WPA 2013
Cu ocazia Congresului CNP 2011 a fost anuntată oficial şi realizarea Congresului Regional al Asociatiei Mondiale de Psihiatrie în România, La Bucureşti, în 2013.
“Prin Congresul Regional WPA 2013 intentionăm să aducem specialisti din toată lumea pentru a împărtăsi experiente, pentru a realiza ceva pozitiv pentru România si pentru a dezvolta un proiect care se va concentra pe nevoile particulare ale oamenilor în ceea ce priveste sănătatea mintală cu obiectivul ca ,în 3-4 ani, sănătatea mintală în Europa să fie mai bună.” (Prof. Dr. Pedro Ruiz, SUA).
„Congresul WPA 2013 este cu adevărat un eveniment unic şi istoric. Pentru prima dată, Asociatia Mondială de Psihiatrie este prezentă în România la un congres de asemenea anvergură. De altfel, este pentru prima dată când trei asociatii profesionale: Psihiatrii, Asociatia Medicilor de Familie, Asociatia Sănătătii Publice, organizate într-un singur grup de lucru, colaborează pentru a realiza un asemenea eveniment impresionant. Pentru prima dată în istoria lumii, la un astfel de congres, ne vom concentra asupra realizărilor […] psihiatrilor. În acest context, nu vom studia doar cum sunt indivizii afectati de bolile psihice, ci cum este afectată sănătatea populatiei, sănătatea natiunilor. Scopul congresului nu este doar realizarea unui schimb ştiintific ci, în particular, vrem să cercetăm problema comorbiditătilor pe durata întregului ciclu de viată: copil, adult, bătrân. Vom examina şi diferentele regionale pentru că există variatii de la zonă la zonă, cu focus pe integrarea sănătătii mintale şi a îngrijirii primare.” (Prof Dr. Eliot Sorel, SUA).
O nouă soluție pentru prevenirea rezistenței la tratament în cancerul pulmonar cu mutație EGFR
Un tip de eozinofile ar putea avea un rol protector în astmul bronșic
Depresia scade aderența la tratamentul pentru BPOC
Terapie genică țintită care ar putea îmbunătăți tratamentul emfizemului
Acetaminofenul poate fi tolerat de copiii cu astm persistent și formă ușoară a bolii
Studiu: riscul cardio-vascular este mai mare la astmaticii la care boala debutează după vârsta de 18 ani
CHMP recomandă aprobarea UE pentru Avastin de la Roche în asociere cu Tarceva pentru pacienții cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat
Cluj Innovation Days 2016: Spre epoca digitală în medicină și administrație
Giotrif® / Gilotrif® (afatinib), deținut de Boehringer Ingelheim, a demonstrat superioritate față de Iressa® (gefitinib) în reducerea riscului de progres al afecțiunii și a eșuării tratamentului primar al pacienților cu cancer pulmonar cu alt tip de celule decât cele mici cu mutații EGFR pozitive
„PROBLEMATICA DIABETULUI ÎN ROMÂNIA”
Eficacitatea evolocumabului la pacienții cu diabet zaharat de tip 2
Efectul anticorpilor monoclonali anti PCSK9 asupra nivelului proteinei C-reactive de înaltă sensibilitate
PCSK9 determină modificarea profilului lipidic și dezvoltarea aterosclerozei prin mecanisme mediate de apoE și de LDLR
Siguranța și eficacitatea LY3015014, anticorp monoclonal al proprotein convertazei subtilizină/kexină tip 9
Supravieţuirea generală pentru pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici rezecat, îmbunătăţită de radioterapia post-operatorie
Dacomitinib ca tratament de prima linie la pacienţii cu cancer pulmonar fără celule mici, cu forme clinice sau selectate molecular: studiu de fază II multicentric deschis
Inhibiţia MEK în cancerul pulmonar fără celule mici
Vargatef® (nintedanib) a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru pacienţii care suferă de cancer pulmonar cu adenocarcinom avansat după administrarea chimioterapiei de primă-linie
Relația dintre expresia genică, recurența cancerului colorectal și susceptibilitatea la chimioterapie
Impactul screening-ului pentru cancerul colorectal asupra stadiului în care este diagnosticată afecțiunea
Analiza economică a panitumumabului comparativ cu cetuximab la pacienții cu cancer colorectal metastatic
Diferențe genetice între tumorile colorectale la pacienții tineri și vârstnici
Genă supresoare tumorală promovează anumite tipuri de cancer colorectal
Panitumumab, aprobat de Comisia Europeană în terapia de primă linie a cancerului colorectal metastatic
Testarea KRAS și utilizarea de panitumumab la pacienții europeni cu cancer colorectal
Test de sânge util pentru selectarea pacienților cu cancer de colon care necesită chimioterapie intensivă
Roche primește aprobarea FDA pentru testul de detectare a mutațiilor KRAS
Ramucirumab, aprobat pentru pacienții cu cancer colorectal avansat