DIABET, NUTRIŢIE ŞI BOLI METABOLICE

Nicolae Paulescu: schimbarea radicală a paradigmei diabetului zaharat şi descoperirea insulinei


„Pentru schimbarea paradigmei diabetului și apoi pentru descoperirea insulinei, condiționată de această schimbare, Paulescu ar fi trebuit să primească nu unul, ci două Premii Nobel”, spune Prof. Dr. Constantin Ionescu-Tîrgoviște, membru corespondent al Academiei Române.

Prof Dr Constantin Ionescu Tirgoviste

După 100 de ani de la schimbarea paradigmei diabetului zaharat ca fiind o boală a întregului mecanism energetic (Paulescu în 1912) și după 90 ani cât au trecut de la confirmarea acestei paradigme prin descoperirea insulinei (tot Paulescu în 1921), reconstituind evenimentele care au urmat, vom constata că pe lângă consecința firească a acestei descoperiri, purificarea extractului pancreatic de către Collip la începutul anului 1922 (Collip 1923) și ulterior salvarea a milioane de bolnavi, în plan teoretic diabetologia a înregistrat o întârziere de cel puțin 70 de ani.

Acest lucru s-a datorat caracterului superficial al gândirii celor care, preluând din mers descoperirea insulinei făcute de Paulescu, nu și-au dat niciodată seama că această descoperire a fost precedată și condiționată de schimbarea paradigmei acestei boli. Acesta este motivul pentru care canadienii au continuat să gândească în vechea paradigmă a diabetului în care s-au desfășurat haoticele lor experimente, nu numai cele din 1921, dar și cele ulterioare în care urmăreau strict scăderea glucozei în sânge și în urină. Restricția de gândire a patogeniei diabetului la studiul glicemiei (ipoteza glucocentricității diabetului), a continuat să domine gândirea diabetologică multă vreme după anul 1921.

Este aproape greu de înțeles cum remanența acestui mod de gândire își are reverberațiile ei până în zilele noastre, când definiția diabetului zaharat mai este adeseori invocată, chiar și în tratate importante, ca fiind caracterizată prin hiperglicemie. De altfel, glicemia mai este unicul criteriu de diagnostic al diabetului, pe care de mai multă vreme încercăm, deocamdată fără succes, să-l modificăm.

Cititi varianta integrala in Editia speciala august 2011.