DIABET, NUTRIŢIE ŞI BOLI METABOLICE

Federaţia Română de Diabet este deja o organizaţie cu tradiţie în lumea diabetologiei româneşti


Conf. Dr. Ioan Vereşiu vorbeşte la trecut, prezent şi, mai ales, la viitor despre Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, al cărei preşedinte este începând din 2010

Conf Dr Al VeresiuFederaţia Română de Diabet este deja o oraganizaţie cu tradiţie în lumea diabetologiei româneşti, devenind între timp şi membră a Federaţiei Internaţionale de Diabet.

Practic, toţi membrii Federaţiei din momentul înfiinţării şi-au păstrat în timp dorinţa de a fi membri ai Federaţiei, dar avem costant solicitări pentru a primi noi membri, în primul rând din partea altor asociaţii ale pacienţilor, dar şi din partea Societăţii Române de Nutroţie.

Tendinţa este cea pe care am dorit-o şi am anticipat-o la momentul înfiinţării Federaţiei şi sper că se va menţine şi mai departe în aceeaşi notă.

Avem ca obiectiv creşterea vizibilităţii Federaţiei, de aceea acordăm o importanţă majoră site-ului Federaţiei, care sperăm să devină cât mai repede un for de dezbatere profesională, dar şi pentru toţi pacienţii care vor căuta pe această cale sfaturi şi recomandări privitoare la diabetul zaharat.

Creşterea vizibilităţii prin dezvoltarea site-ului de Internet este un obiectiv prioritar, imediat, pe care îl avem.

Cititi varianta integrala in Editia speciala august 2011.