Al XXIII-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Pneumologie cu participare internaţională


Congresul Naţional al Societăţii Române de Pneumologie demarează în 2014 cu un număr de 10 workshopuri interactive în care vor fi prezentate proceduri din domeniile polisomnografiei, ventilaţiei non-invazive şi chirurgiei toracice. De asemenea, participanţii la cursurile pre-congres, organizate în 8 octombrie 2014, vor avea posibilitatea de a dezbate cele mai noi informaţii referitoare la pneumopatiile interstiţiale difuze, ecografia pleurală şi abordarea modernă a pacientului fumător.

Manifestarea ştiinţifică, ajunsă anul acesta la cea de-a XXIII-a ediţie, va avea loc la Sibiu, în perioada 8 – 11 octombrie şi îşi propune să crească nivelul de educaţie medicală continuă în domeniul patologiei respiratorii, punând accent pe promovarea cursurilor practice şi a dezbaterilor interactive.


Ca medici avem obligaţia atât faţă de noi, cât şi faţă de pacienţii noştri să căutăm permanent noi surse de informare, pentru a fi la curent cu toate noutăţile din domeniu. Ştim cu toţii că tehnologia avansează într-un ritm extrem de alert şi dacă nu suntem atenţi riscăm să fim depăşiţi de situaţie atunci când vine vorba de ultimele tehnici şi dispozitive medicale folosite în diagnosticul şi tratamentul multor afecţiuni respiratorii. Astfel, pentru a oferi medicilor pneumologi acces la cele mai noi proceduri medicale şi informaţii de ultimă oră din patologia respiratorie, împreună cu membrii Comitetului Director al Societăţii Române de Pneumologie, am pregătit 10 cursuri hands-on cu teme foarte interesante. Sperăm ca acestea să suscite cât mai mult interesul participanţilor”, a declarat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie.


Cele 10 cursuri pre-congres vor avea loc în prima zi a manifestării ştiinţifice, miercuri, 8 octombrie 2014, în intervalul orar 10.00 – 16.15. Workshopurile vor fi susţinute de reputaţi lideri din pneumologia românească, care vor aborda teme de maximă importanţă pentru medicii pneumologi şi pentru profesioniştii implicaţi în managementul patologiei respiratorii.  


Cursurile se vor desfăşura în paralel, în cinci săli diferite. Astfel, conf. dr. Ştefan Mihăicuţă va modera prima parte dintr-un hands-on despre polisomnografie, conf. dr. Sorin Man va explica participanţilor cum trebuie scris un articol ştiinţific medical pentru a putea fi publicat, iar dr. Irina Strâmbu va modera abordarea multidisciplinară în pneumopatiile interstiţiale difuze. Prof. dr. Ioan Cordoş va prezenta ultimele noutăţi în chirurgia toracică, iar dr. Tudor Toma va susţine un curs de ecografie pleurală.
Seria cursurilor va continua cu un workshop de ventilaţie non-invazivă, moderat de prof. dr. Florin Mihălţan şi cu a doua parte a cursului hands-on despre polisomnografie, prezentată de dr. Oana Deleanu. În acelaşi timp, dr. Oana Arghir şi dr. Lavinia Davidescu vor modera o dezbatere privind deficitul de alfa 1-antitripsină, iar prof. dr. Constantin Marica  va trece în revistă împreună cu alţi colegi actualităţile şi perspectivele în managementul tuberculozei pulmonare chimiorezistente. Cursul „Abordarea modernă a pacientului fumător”, moderat de dr. Ioana Munteanu, va închide seria workshopurilor pre-congres.


Programul ediţiei din acest an a Congresului Societăţii Române de Pneumologie cuprinde 20 de sesiuni ştiinţifice în cadrul cărora vor fi discutate lucrări referitoare la infecțiile pulmonare, neoplasmul bronho-pulmonar, tuberculoza pulmonară, bolile obstructive bronho-pulmonare cronice şi comorbiditățile asociate, afectarea pulmonară în bolile de sistem şi patologia somnului.


Societatea Română de Pneumologie continuă şi în 2014 să pună accent pe importanţa colaborării internaționale. Astfel, în cadrul manifestării se vor desfășura și două simpozioane comune cu Societatea Europeană de Pneumologie și Societatea Franceză de Pneumologie.
Înregistrarea pentru participare în cadrul evenimentului se face online, completând formularul publicat pe website-ul oficial al evenimentului:  www.congrespneumo2014.ro. Manifestarea va fi creditată cu puncte EMC.