BPOC crește riscul de apariție a tulburărilor cognitive


Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) este asociată cu creșterea riscului de apariție a tulburărilor cognitive ușoare, riscul crescând proporțional cu durata BPOC. Într-un studiu efectuat de cercetătorii de la University of North Dakota School of Medicine, diagnosticul de BPOC a determinat un risc de aproape 2 ori mai mare pentru tulburările cognitive non-amnezice, dar nu a influențat riscul pentru tulburările cognitive amnezice. Riscul relativ de apariție a tulburărilor cognitive ușoare a fost de 1,11 pentru pacienții diagnosticați cu BPOC de mai puțin de 5 ani și de 1,58 în cazul celor care sufereau de BPOC de mai mult de 5 ani.

Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) este asociată cu creșterea riscului de apariție a tulburărilor cognitive ușoare, iar acest risc crește proporțional cu timpul scurs de la diagnosticarea bolii pulmonare. Cercetătorii de la University of North Dakota School of Medicine au inclus într-un studiu 1425 de subiecți selectați aleatoriu, în vârstă de 70-89 de ani, cu funcție cognitivă normală. Aceștia au fost evaluați neurologic și au completat teste neuropsihologice la momentul includerii în studiu și apoi, periodic, într-un interval mediu de urmărire de 5,1 ani. Pe parcursul studiului, 370 de participanți au dezvoltat tulburări cognitive ușoare. Dintre aceștia, 62,2% prezentau tulburări cognitive amnezice, 26,2% tulburări cognitive non-amnezice, 7,3% au prezentat un tip necunoscut de tulburări cognitive, iar în cazul a 4,3% funcția cognitivă s-a deteriorat rapid de la cogniție normală la demență, în intervalul dintre două vizite. Folosind înregistrările medicale, cercetătorii au identificat 171 de participanți care prezentau un diagnostic de BPOC la momentul inițial.

S-a constatat că diagnosticul de BPOC a fost asociat cu un risc crescut de apariție a tulburărilor cognitive ușoare (risc relativ - HR, 1,43), după ajustarea pentru educație, sex, vârstă, depresie și antecedente de accident vascular cerebral. După ajustări suplimentare pentru genotipul apolipoproteinei E ε4, fumat, diabet zaharat, hipertensiune arterială, boli coronariene, indice de masă corporală, riscul relativ a scăzut (HR, 1,33). BPOC a fost asociată cu un risc de aproape 2 ori mai mare pentru tulburări cognitive non-amnezice (HR, 1,83), dar nu a influențat riscul de apariție a tulburărilor cognitive amnezice.

S-a descoperit, de asemenea, o relație direct proporțională între durata BPOC și creșterea riscului atât pentru tulburările cognitive amnezice, cât și pentru cele non-amnezice. Riscul relativ de apariție a tulburărilor cognitive ușoare a fost de 1,11 pentru participanții la studiu diagnosticați cu BPOC de mai puțin de 5 ani și de 1,58 în cazul celor care sufereau de BPOC de mai mult de 5 ani.


Sursa: JAMA Neurology
http://archneur.jamanetwork.com/article.aspx?articleid=1846749