Teme ştiinţifice de actualitate la Zilele Institutului Clinic Fundeni 2013


Deja o tradiţie, Zilele Institutului Clinic Fundeni, desfăşurate în perioada 29-31 octombrie 2013, aduc în atenţia lumii medicale ultimele noutăţi din specialităţile reprezentate în cadrul unităţii, prin organizarea de simpozioane ştiinţifice tematice. Scopul acestora este acela de a menţine nivelul ridicat al pregătirii profesionale a cadrelor medicale, precum şi de a facilita dialogul între specialişti, totul pentru beneficiul pacienţilor.

Principalele teme ale prelegerilor şi dezbaterilor din cadrul simpozioanelor ştiinţifice prilejuite de Zilele Institutului Clinic Fundeni 2013 sunt definite de către specificul complex al instituţiei, acoperind o paletă largă de afecţiuni, fiind alese în concordanță cu patologia pacienților care se prezintă zilnic la I.C. Fundeni.

Simpozioanele ştiinţifice au debutat astăzi, 29 octombrie, cu sesiunea Actualităţi în Chirurgie, moderată de prof.dr. Irinel Popescu, şeful Centrului pentru Boli Digestive şi Transplant Hepatic al I.C. Fundeni. Ziua a fost încheiată prin prezentarea ultimelor informaţii din Gastroenterologie şi Medicină Nucleară, sesiune moderată de prof.dr. Mircea Diculescu, şeful Centrului de Gastroenterologie şi Hepatologie al instituţiei. De asemenea, a fost organizată şi sesiunea de Postere.

”Investim continuu în educația medicală a specialiștilor din Institutul Clinic Fundeni pentru că acest lucru garantează un act medical de calitate pentru pacienții institutului nostru. Simpozionale științifice desfășurate cu ocazia Zilelor Institutului Clinic Fundeni 2013 abordează subiecte din toate ariile de specialitate prezente în cadrul unității.”, a declarat dr. Carmen Orban, manager Institutul Clinic Fundeni.

A doua zi a simpozioanelor ştiinţifice va aduce în prim plan actualităţi în Radiologie, lucrări îndrumate de conf.dr. Ioana Lupescu, şeful Laboratorului de Radiologie, Imagistică Medicală și Radiologie Intervențională.Pentru a puncta teme de interes din Urologie, Acad. Ioanel Sinescu, şeful Centrului pentru Uronefrologie şi Transplant Renal din cadrul I.C. Fundeni, va modera sesiunea dedicată acestui subiect. Ultimele lucrări ale zilei prezintă teme de interes din Hematologie,  conf.dr. Daniel Coriu, şeful Centrului pentru Transplant Medular, fiind moderatorul acestei sesiuni.

Actualităţile în Terapie Intensivă şi Medicină Internă dau startul ultimei zile a manifestării, iar discuţiile vor fi moderate de dr. Dana Tomescu, şef Secţia ATI III. Sesiunea centrată pe subiectele din Pediatrie şi Nefrologie va fi condusă de dr. Anca Coliţă, şef Secţia Pediatrie. Şirul simpozioanelor ştiinţifice este încheiat de dezbaterile pe marginea subiectelor din Terapie Intensivă şi Neurologie, moderate de dr. Gabriela Droc, şef Secţia ATI I.

Simpozioanele ştiinţifice din cadrul în Zilelor Institutului Clinic Fundeni vor avea loc în Amfitreatrul I.C. Fundeni. Evenimentul este organizat științific de către Societatea Română de Hematologie.

Manifestarea este creditată cu 12 puncte EMC.

Pentru programul științific al manifestării, vă rugăm accesați  www.icfundeni.ro

Iniţiator : Institutul Clinic Fundeni

Organizator ştiinţific : Societatea Română de Hematologie

PR&Comunicare : Sănătatea Press Group