Expunerea la BPA este corelată cu riscul de astm în copilărie


La vârsta de 3, 5 și 7 ani, mai mult de 90% dintre copii prezintă metaboliți de bisfenol detectabili în urină. Expunerea postnatală la BPA determină un risc crest 40-50% de wheezing și astm la copii, în timp ce expunerea la BPA în ultimul trimestru de sarcină, surprinzător, scade acest risc. Acestea au fost câteva dintre concluziile unui studiu prospectiv de cohortă care a inclus 568 de femei, împreună copiii lor. Expunerea la BPA nu a fost legată de un nivel crest al anticorpilor împotriva alergenelor frecvent întâlnite în aer, ceea ce face ca substratul biologic al asocierii BPA-astm să rămână nedeterminat.

Un studiu prospectiv de cohortă desfășurat de cercetătorii americani a testat ipoteza că expunerea la bisfenol (BPA) în timpul dezvoltării fetale târzii și în primii ani de viață ar putea fi asociată un risc crest de wheezing și de astm la copii. În acest scop s-au dozat concentrațiile urinare ale BPA în cazul a 568 de femei aflate în al treilea trimestru de sarcină, ca și copiilor acestora, la vârstele de 3, 5 și 7 ani. La vârsta de 5, 6, și 7 ani au fost completate chestionare care evaluau simptomele de wheezing în ultimele 12 luni. În plus, un medic a examinat copiii pentru prezența astmului și li s-a măsurat oxidul nitric din aerul expirat.

La vârsta de 3, 5 și 7 ani, mai mult de 90% dintre copii prezentau metaboliți de BPA detectabili în urină. După ajustarea rezultatelor pentru fumatul pasiv și alți factori de risc pentru astm, s-a constatat că expunerea postnatală la BPA a fost asociată un risc crest 40-50% de wheezing și astm. Surprinzător, expunerea la BPA în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină a fost corelată invers proporțional wheezingul la vârsta de 5 ani, spre deosebire de rezultatele altor studii care semnalau că expunerea la BPA în al doilea trimestru de sarcină crește risl de astm. Expunerea la BPA nu a fost legată de un nivel crest al anticorpilor împotriva alergenelor frecvent întâlnite în aer, ceea ce face ca substratul biologic al asocierii BPA-astm să rămână nedeterminat.


The Journal of Allergy and Clinical Immunology 2013;131:736-742.
http://www.jacionline.org/article/S0091-6749%2813%2900060-2