MEDICINA VIITORULUI

Prof. Dr. Piero Anversa “Am fi prea aroganți să spunem că știm totul despre celulele stem cardiace. Este mai potrivit să fim modești”

Axa Harvard - Institutul Victor Babeș este o realitate a zilelor pe care le trăim. Fără exagerare, asistăm la cea mai importantă asociere a unei entități de cercetare medicală din România cu un colos care nu mai necesită vreo prezentare. Este meritul exclusiv al academicianului Laurențiu Popescu, cel care a descoperit telocitele și a câștigat astfel respectul comunități științifice mondiale.

Unul dintre exponenții gândirii medicale de vârf, profesorul Piero Anversa, de la Harvard, ne-a vizitat la începutul lunii iunie, pentru Congresul IASM 2012, prilej cu care l-am provocat la o discuție despre celulele stem cardiace, aflate în centrul cercetărilor sale de decenii, dar și despre tandemul celule stem - telocite. Am descoperit, cu acest prilej, nu doar o personalitate de vârf a cercetării mondiale, dar un om în toată puterea pe care o poate exprima acest cuvânt. Apelul său la modestie, la cumpătare și la luciditate constituie probabil cel mai sănătos fundament pentru atingerea unor ținte profesionale care cu adevărat vor schimba viața noastră.

- Domnule profesor Piero Anversa, de ce ați preferat cariera de cercetător uneia de clinician?

- Am decis să mă îndrept căre zona cercetării, în loc să devin un medic obișnuit, un clinician, pentru că nu am fost niciodată atras cu adevărat de complexitatea muncii cu pacientul, care presupune o inevitabilă implicare emoțională, mai cu seamă în situația unor boli grave ale pacientului respectiv. De aceea, pentru mine a fost mai simplu să devin un cercetător, să lucrez în laborator, nu în salon, și așa am ajuns să îmi petrec timpul profesional gândindu-mă cum poate fi rezolvată una dintre problemele importante pe care le-am descoperit în timp ce urmam cursurile facultății de medicină. este vorba despre insuficiența cardiacă cronică. În al patrulea an la facultatea de medicină mi-am petrecut mult timp în departamentul de cardiologie, unde am constatat un interes major în privința insuficienței cardiace cronice. Așa a început întreaga mea carieră științifică și sub acest semn major s-a desfășurat până acum.



- Cum a început pasiunea dumneavoastră pentru domeniul cercetării în cardiologie?

- Se întâmpla în anii 1964-1965, când am început să studiez la microscopul electronic hipertrofia cardiacă, fiind interesat de modificările care apar atunci când se produce tranziția de la forma compensată la forma decompensată de hipertrofie miocardică și insuficiență cardiacă. După aceea, am intrat într-un program de fellowship, care trebuia să aibă durata de un an, dar iată că au trecut mai bine de 40 de ani de la acel moment, iar eu încă lucrez în acest domeniu. Inițial eram în Italia, după care am plecat la New York pentru a continua cercetările. M-am adaptat foarte rapid sistemului american, care s-a potrivit cel mai bine cu modul meu de a gândi. Ceea ce am găsit la New York se potrivea cel mai bine cu modul în care înțelegeam că trebuie să abordez temele de cercetare, astfel că am decis să rămân pentru viitorul carierei mele în Statele Unite ale Americii.



- Ce rol au avut mentorii pentru cariera dumneavoastră? Cum și-au pus amprenta?

- Am avut norocul ca, încă de când eram în facultate, să am parte de mentori care m-au ghidat, m-au inspirat în activitatea mea, de la clinicienii cardiologi alături de care am înțeles primele lucruri despre insuficiența cardiacă la cei care m-au învățat lucrul la microscopul electronic. În anii 70, am publicat primele articole cu adevărat importante, legate de mecanismele distensiei miocardului, de legea Frank-Starling a funcționării miocardului. De asemenea, am fost implicat în studiul mecanismului de transport trans-endotelial la nivelul rețelei de capilare, atât în condiții normale, cât și în condiții patologice, precum hipertrofia cardiacă.

Varianta integrală in ediția tiparită.