JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

Prof. Dr. Hans Lehrach, coordonatorul proiectului ITFoM: “Intenţionăm să pavăm calea către o medicină personalizată reală


“Modelul pacientului virtual nu doar integrează toate informaţiile referitoare la un individ, ci totodată în acest model vor fi incluse toate cunoştinţele disponibile obţinute din cercetare şi din publicaţii. În consecinţă, modelul furnizează o bază de cunoştinţe mult mai comprehensivă pentru un clinician în funcţie de care acesta să poată lua deciziile necesare pentru tratamentul unui pacient. Pacientul beneficiază de această abordare inovatoare primind un tratament ajustat, mult mai eficient şi care evită efectele adverse ale unui tratament eronat sau supradozat”, spune domnul profesor Lehrach, coordonatorul ITFoM, într-un articol excepțional, pe care ni l-a oferit în exclusivitate și pe care îl puteți parcurge în continuare.

Prof. Dr. Hans Lehrach

Ideea ITFoM a apărut cu mult timp înainte, după ce Iniţiativa pentru Genomul Uman a avut atât de mult succes. În ultimii 10 ani, dezvoltarea noilor tehnici pentru analiza materialului biologic la toate nivelurile a permis abordarea mult mai profundă a funcţionării celulelor, ţesuturilor, organelor şi a organismelor ca întreg. Tehnologiile genomice funcţionale au generat un volum uriaş de date care au necesitat o abordare complet nouă pentru analiza şi integrarea informaţiilor; acesta a fost punctul de plecare al biologiei sistemelor ca disciplină ştiinţifică nouă care generează metode pentru conectarea informaţiilor heterogene şi complexe, pentru elucidarea funcţionării sistemelor biologice ca întreg.

Esenţa biologiei sistemelor o constituie dezvoltarea modelelor computaţionale care permit integrarea acestor date şi generează o înţelegere fundamentală a sistemelor biologice. Aceste noi progrese au permis pentru prima dată ideea că ar fi posibilă utilizarea abordării biologiei sistemelor pentru a elucida procesele patologice, precum şi folosirea acestor cunoştinţe pentru practica clinică. Progresele recente în tehnologia de secvenţializare furnizează acum instrumentele care sperăm că vor analiza în curând genomul şi transcriptomul fiecărui pacient/fiecărei persoane şi vor utiliza aceste informaţii pentru optimizarea tratamentului şi a strategiilor de prevenire.

Alte informaţii biologice, cum ar fi cele legate de proteomică şi de metabolomică vor intra de asemenea curând în practica clinică şi vor permite informaţii mult mai precise referitoare la starea de zi cu zi a unui pacient şi la succesul monitorizării unei strategii de tratament. Tehnologiile de tipul imagisticii şi de detectare vor deveni de asemenea o parte a sistemului diagnostic şi vor fi integrate în modelul „pacientului virtual”.

Cititi articolul integral in editia tiparita.