JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

Prof. Dr. Ruxandra Ionescu: “Înţelegerea profundă a substratului bolii va permite o terapie mult mai diferenţiată şi adecvată”


“Am îngrijit zeci de paciente şi am trăit şi clipe tragice, dar şi bucuria unor remisiuni de durată, în care pacientele chiar au uitat că au fost cândva bolnave şi au putut avea o viaţă normală, având copii sănătoşi”, spune doamna prof. dr. Ruxandra Ionescu

Dr Ruxandra IonescuSituaţia pacienţilor cu LES în România este similară cu a pacienţilor din alte ţări ale UE sau SUA. Ţinând cont de datele din literature, posibil că în România ar trebui să fie aproximativ 15.000 pacienţi cu  LES. Recent s-a iniţiat un registru al pacienţilor cu LES şi în România, aşa încât vom avea date exacte privind prevalenţa şi particularităţile pacienţilor din România.

Deşi folosim aceleaşi medicamente de aproape 40-50 ani, prognosticul pacienţilor este incomparabil mai bun, în condiţiile în care se reuşeşte stabilirea mai rapidă a diagnosticului, în condiţiile în care se folosesc scheme terapeutice mai eficiente şi se monitorizează atent terapiile, încercându-se prevenirea complicaţiilor iatrogene.

Tratamentul pacienţilor cu LES este o mare provocare, este în esenţă artă şi ştiinţă, pentru că medicamentele pe care le avem la dispozitie de aproape 50 ani au multiple efecte nedorite şi trebuie să le folosim, pentru că LES nu este o boală care trece de la sine! Întârzierea iniţierii unei terapii agresive poate pune viaţa pacientului în pericol. Să nu uităm că în LES rata mortalităţii este de aproape 2,4 ori mai mare decât în populaţia generală, şi asta chiar în ţările în care fondurile pentru sănătate sunt consistente. În acelaşi timp, o terapie agresivă are însă multiple efecte nedorite pe termen lung, şi de aceea trebuie să încercăm cu multă artă să minimizăm efectele adverse.

Varianta integrala in editia tiparita.