JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

Acad. Prof. Dr. Constantin Popa: "Abia la 40 de ani am ajuns în punctul în care nu mi-a mai fost frică de medicină"

Domnul academician Constantin Popa şi-a câştigat locul în antologiile tipărite cu cei mai importanţi medici români contemporani. Dar dacă veţi căuta cu atenţie, îl veţi descoperi chiar şi în dicţionarul explicativ al limbii române. Citiţi definiţia termenului „pasiune” şi aşezaţi-o peste imaginea domnului academician. Suprapunerea este aproape perfectă, explicând traseul profesional al unui tânăr dintr-o familie numeroasă din zona Horezu, care a plecat la Bucureşti să devină om mare. Şi a reuşit mai mult de-atât. Să devină om mare, dar să îşi păstreze nota de firesc şi doza de modestie specifică satului românesc, „în care triada esenţială era formată din medic, profesor şi preot, iar primarul era şi el, undeva pe acolo”.



Poate părea neobişnuit ca un om care vine din zona Horezu, Vâlcea, să parcurgă un traiect profesional aşa cum a fost şi este al meu. Niciodată nu am dorit să ajung ceva mare, niciodată nu am dorit să fiu şef şi niciodată nu am fost preocupat să obţin avantaje nemeritate. Dar cu toate acestea, mai mereu am fost şef, şi mai tot timpul am reuşit să ajung să realizez câte ceva. Din ce cauză?

Tatăl meu lucra ca referent la Primărie – se schimbau partidele, dar el şi notarul nu plecau niciodată de la Primarie. Tatăl meu avea bunul obicei de a aduce cărţi la noi în casă. Eram 8 copii (de fapt 10, dar doi au decedat) şi se preocupa de viitorul nostru, în contextul în care comuniştii veneau la putere. Tata a fost un om foarte inteligent, a făcut în aşa fel ca toţi copiii să plecăm de acasă, să facem o carieră – medici, profesori, ingineri.

Eram cel mai bolnăvicios dintre copii, dar cu toate astea pînă la vârsta de 10 ani, când am venit în Bucureşti, reuşisem să citesc cam toate cărţile pe care le aveam în casă. Aşa am descoperit gustul pentru citit, pentru studiu. Apoi, în Bucureşti, trebuia să ajung la o şcoală practică, deşi înclinaţile mele pentru partea umanistă erau vizibile de când eram mic. După terminarea celor 7 clase, m-am înscris la Şcoala Medie Tehnică Medicală, care pregătea tehnicieni medicali – cu diploma respectivă puteai să practici ceea ce acum este meseria de asistent medical. Erau cursuri de 4 ani, cu o programă ca la facultatea de medicină. Te primeau dacă aveai dosar bun – iniţial dosarul nu era bun, dar a devenit acceptabil după ce l-au dat afară pe tata de la primărie şi au confiscat o parte din pământul pe care îl aveam.